Logo Realitatea.md

„La grădiniţă este mai cald decât acasă”! „Poienița” din Cornești a trecut la încălzirea pe biomasă (FOTO)

13 Februarie 2018, 17:47 // Societate

Grădinița „Poienița” din orașul Cornești a trecut la sistem de încălzire pe biomasă. Copiii nu mai inhalează fum de la cărbunele folosit anterior, iar în încăperi este mai cald decât acasă, spun părinții.

„La grădiniţă e mai cald decât acasă. Nu îl mai las pe copil îmbrăcat în haine groase. El nu respiră fum, iar seara hainele nu miros a cărbune ars. E o investiţie sigură în sănătatea şi buna dezvoltare a copiilor de care suntem bucuroşi", spune Maria Bodrug, părinte.

Grădiniţa din orăşelul Corneşti este una din cele opt instituţii publice racordate la sisteme de încălzire pe biomasă din fondurile europene ale Proiectului Energie şi Biomasă. Instituţia mai are acces şi la apă caldă produsă de la energia solară. Investiţiile europene pentru instalarea sistemului de încălzire pe biomasă și a colectoarelor solare sunt de 65.000 Euro, comunitatea contribuind cu 200.000 lei (10.000 Euro) și 12.000 de lei este contribuţia părinţilor.

„Ne-am inspirat de la celelalte instituții din raion, care au reușit să înlocuiască sistemul de încălzire și ne-am convins și noi că este mai eficient și mai comod, utilizând energia curată. Prin folosirea noii centrale termice și a colectoarelor solare reușim să avem parte de confort sporit. De asemenea, îmbucurător este și faptul că banii cheltuiți pentru procurarea biomasei sunt valorificați de bugetul local, dar nu peste hotare, precum în cazul procurării gazului și cărbunelui", spune primara de Cornești, Vera Buga.

Copiii nu îşi mai spală mâinile cu apă rece. Ei au acces la apă caldă de la energia solară

Acesta este primul sezon de încălzire cu biomasă pentru grădiniţa din Corneşti. Noua centrală termică are o capacitate de 200 KW și funcționează pe bază de biocombustibil. Ea încălzește grădinița cu o suprafață de aproximativ 900m2, care este frecventată de 90 de copii. Totodată, în cadrul proiectului la grădiniţă au fost montate și colectoare solare, datorită cărora copiii și personalul instituției beneficiază de apă caldă. Instituția nu dispunea de apă caldă, iar personalul grădiniței era nevoit să încălzească apă pe aragaz. Acum copiii își spală mâine direct la robinet.

Energia verde este livrată grădiniţei de un agent economic, care a semnat un contract de prestare servicii cu primăria comunităţii. Agentul economic are grijă să asigure buna mentenanţă a centralei termice şi să livreze biocombustibil de calitate, grădiniţa la rândul său plătind doar pentru gigacaloria verde.

Este comod să plăteşti pentru serviciul livrat şi să nu ai grija selecţiei şi achiziţiei de biocombustibil, a gestionării corecte a centralei termice şi a sistemului de producere a apei calde de la energia solară. Sunt bucuroasă de alegerea făcută. Vechea centrală termică crea disconfort, peste tot era praf de cărbune și miros apăsător și nici nu mai era atât de eficientă. Acum, pe lângă faptul că am îmbunătățit condițiile termice, asigurăm și un mediu mai curat pentru cei mici”, menționează directoarea instituției, Maria Cudreavțev.

Grădiniţa din oraşul Corneşti este una din cele 207 instituţii publice racordate la sisteme de încălzire pe biomasă cu susţinerea Uniunii Europene în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă.

Proiectul Energie şi Biomasă, etapa a doua, este un proiect de trei ani (2015-2017), cu un buget total de 9,41 milioane Euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. El continuă prima etapă a proiectului, realizată în 2011-2014, cu un buget total de 14,56 milioane Euro, oferiţi de Uniunea Europeană (14 milioane Euro) şi PNUD (560 000 Euro). Partenerul naţional al Proiectului Energie şi Biomasă este Ministerul Economiei şi Infrastructurii.

Foto: UNDP Moldova

 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.1026 1.0158%
USD USD 16.7434 0.6299%
RUB RUB 0.2493 0.4432%
RON RON 4.1097 1.2840%
UAH UAH 0.6056 1.1187%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile