Logo Realitatea.md

(VIDEO) Liga Aleșilor Locali ai Platformei DA: „Tudor Tutunaru riscă să-și piardă vederea”

08 Aprilie 2021, 12:34 // Politica

Președinții și vicepreședinții raioanelor din țară, membri ai Ligii Aleșilor Locali ai Platformei DA au venit astăzi cu un mesaj prin care condamnă acțiunea Partidului Acasă Construim Europa (PACE), după ce l-au stropit pe vicepreședintele raionului Sîngerei, Tudor Tutunaru, cu verde de briliant.

Foto: Platforma DA

Exponenții Platformei DA din cadrul administrațiilor publice locale declară că sunt solidari cu Tudor Tutunaru, care „în prezent este internat în spital cu arsuri grave, starea lui fiind îngrijorătoare, riscând să-și piardă vederea”, după ce a fost stropit cu verde de briliant.

Vicepreședintele raionului Anenii Noi, Octavian Zelinski, a spus că Liga Aleșilor Locali a Platformei DA își exprimă profunda revoltă și indignare cu privire la atacul produs acum două zile asupra lui Tudor Tutunaru, calificându-l drept un atac banditesc, comis de câțiva indivizi, care purtau însemnele partidului condus de Gheorghe Cavcaliuc:

„Acest atac este un semnal că în Republica Moldova, în plin secol XXI, sunt încă aplicate metode specifice anilor 90. Aceste metode violente și mafiote au drept scop intimidarea noastră ca partid veritabil de opoziție și constituie o sfidare la adresa statului de drept și a democrației în principiu. În prezent, colegul nostru este internat în spital cu arsuri grave, iar starea lui e îngrijorătoare, dânsul riscând să-și piardă vederea! Ne întrebăm cu toții: cine din aleșii locali ai Platformei DA va urma? E cazul, oare, să ne temem pentru sănătatea și viețile noastre, așa cum o făceam în perioada lui Plahotniuc? E cazul, oare, să închidem ochii, poate și gurile, la derapajele antidemocratice care continuă să se producă în Republica Moldova inclusiv după alegerile din noiembrie 2020? Nu”, a spus Zelinski.

Amintim că, la 6 aprilie, vicepreședintele raionului Sîngerei, Tudor Tutunaru, a fost stropit cu verde de briliant de către membrii PACE, pe motiv că, s-a vaccinat cu serul destinat medicilor. Poliția din Sîngerei a inițiat un dosar penal pe cazul dat și urmează să stabilească toate circumstanțele incidentului, iar persoanele vinovate urmează să fie trase la răspundere.

Ieri, Procuratura l-a reținut pe membrul PACE, care l-a stropit pe Tutunaru pentru a fi audiat pe cazul dat. Este vorba de Tudor Balan.

CITEȘTE ȘI:

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.3706 0.2557%
USD USD 17.8774 -0.1095%
RUB RUB 0.2359 1.8566%
RON RON 4.3404 0.1847%
UAH UAH 0.6396 -0.1717%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile