Logo Realitatea.md

(VIDEO) 18 ani fără Nicolae Sulac. Mesajul emoționant transmis de maestrul Nicolae Botgros

08 Aprilie 2021, 10:56 // Actualitate
Astăzi se împlinesc 18 ani de când Nicolae Sulac nu mai este printre noi. Îndrăgitul maestru al cântecului popular a murit în anul 2003, în urma unui atac cerebral și a fost înmormântat în cimitirul de pe strada Armenească. Cu acest prilej, maestrul Nicolae Botgros a scris un mesaj emoționant pe pagina sa oficială de Facebook.
„Îi sunt recunoscător vieții că l-am cunoscut și că am mers pe același drum. Astăzi îl comemorăm pe marele Nicolae Sulac, 18 ani au zburat de când artistul a trecut în neființă, iar noi încă nu am învățat să trăim fără de el. Îl ascultăm, îl cântăm și ne amintim de ce a fost și ce spunea, de cele mai mult ori cu zâmbetul pe buze” a scris Botgros.

Amintim că Sulac și-a început activitatea artistică în cadrul capelei corale „Doina”, apoi în 1965 acesta devine solist al ansamblului „Fluieraș”, ansamblu care a lansat mulți interpreți din Moldova.

Între anii 70 și 80 a evoluat în calitate de solist al ansamblului „Lăutarii”. Muzica lui Sulac, însă, a răsunat în mai multe ţări din fosta uniune sovietică fiind aplaudat de fiecare dată chiar şi de cei care nu cunoșteau limba română.

Nicolae Sulac s-a născut în data de 9 septembrie 1936, în satul Sadîc din raionul Cantemir şi a fost artist al poporului.

Citeste tot despre: Botgros, Moldova, Sulac
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.3706 0.2557%
USD USD 17.8774 -0.1095%
RUB RUB 0.2359 1.8566%
RON RON 4.3404 0.1847%
UAH UAH 0.6396 -0.1717%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile