Logo Realitatea.md

7 reguli care pot preveni cazurile de înec la piscină sau la mare

28 Iunie 2016, 18:09 // Life

Statistici internaţionale arată că peste 175.000 de copii mor înecaţi anual în toată lumea, înecul fiind pe locul doi în topul tragediilor, după accidentele auto. Ce este însă şi mai grav, 10% din ei se îneacă la câţiva metri de părinţi, fără să se zbată sau să strige după ajutor, aşa cum ne-am aştepta cei mai mulţi. Pentru a preveni o tragedie, părinţii trebuie să ţină cont de câteva măsuri de siguranţă esenţiale.

Foto: suntmamica.ro

Copiii nu trebuie scăpaţi din ochi atunci când se află în apă sau lângă apă

Un copil se poate îneca fără să atragă prea mult atenţia şi în 25-30 de secunde, chiar şi în apă puţin adâncă, în funcţie de vârsta pe care o are, a precizat medicul specialist pediatru Lois Lee, pentru prevention.com. Supravegherea unui adult înseamnă că acesta trebuie să stea în apă cu copilul, la o distanţă care să-i permită să intervină la nevoie, mai ales când copiii sunt foarte mici. După ce copilul a învăţat să înoate, părinţii au tendinţa să-i lase singuri. Totuşi, trebuie urmăriţi în continuare, chiar dacă au 10 sau 13 ani, pentru că apar situaţii în care aceştia obosesc fără să-şi dea seama sau intră în panică din diverse motive, cum ar fi valurile ceva mai mari. „Nu vă imaginaţi că o să auziţi copilul strigând după ajutor, asta se întâmplă mai degrabă în filme. În viaţa reală, copiii şi adulţii se îneacă de cele mai multe ori rapid şi slienţios”, scrie Adevarul.

Nu staţi cu ochii în telefoane şi tablete, fiecare secundă contează

Medicul aduce aminte de părinţii care au impresia că îşi supraveghează copiii care se joacă în apă chiar dacă sunt atenţi la telefoanele mobile. „Uneori, copiii pot să dispară sub apă şi în câteva secunde, aşa că cinci minute în care părintele este concentrat la telefon, pot fi fatale. „Indicat este să aveţi telefonul la voi, cu bateria încărcată şi cu numerele de urgenţă introduse în agendă ca să-l puteţi utiliza la nevoie. În astfel de situaţii telefonul trebuie să fie doar instrument util, nu unul care să vă distragă atenţia”.

Nu vă bazaţi pe colace sau alte jucăriile gonflabile

Părinţii au mult prea multă încredere în aceste accesorii pentru apă, au impresia că le pot salva viaţa copiilor, dar nu este cazul, punctează medicul pediatru. Mai ales când copilul nu ştie să înoate, colacul îl ajută se stea la suprafaţa apei, dar nu înseamnă că părintele trebuie să-l lase singur. La fel de periculoase sunt şi bărcuţele gonflabile cu care copilul se poate răsturna. Singurul accesoriu care poate ajuta cu adevărat sunt vestele de salvare certificate, care nu trebuie confundate cu cele de plutire, dar şi atunci este necesar să fiţi în preajmă, mai spune specialistul.

Învăţaţi copilul să înoate sau duceţi-l la cursuri de înot

Conform Asociaţiei Medicilor Pediatri din SUA, copiii care au împlinit vârsta de 4 ani ar trebui să ştie să înoate sau cel puţin să înceapă cursurile de înot. Asta nu înseamnă însă că vigilenţa părinţilor trebuie să scadă, dar este important ca cei mici să înveţe cât mai repede cum să se descurce în apă. 

Învaţă copilul să respecte câteva reguli esenţiale Copilul trebuie să înţeleagă cel puţin cinci reguli atunci când se joacă în apă. Nu trebuie să se scufunde nici măcăr în zonele cu apă puţin adâncă, nu trebuie să alerge pe marginea piscinelor, nu are voie să împingă alţi copii în apă sau să-i tragă sub apă şi au voie să înoate numai dacă vine şi un adult cu ei.

Dacă un copil lipseşte, caută-l întâi în apă

La plajă sau la piscină, absenţa unui copil ar trebui să conducă părintele în cel mai periculos loc posibil, chiar dacă nimeni nu vrea să se gândească la ce este mai rău, spune medicul. „Apa este primul loc în care trebuie să caute părintele”, subliniază acesta.

Părinţii trebuie să înveţe tehnici de resuscitare

„Într-o lume ideală, toţi părinţii ar trebui să ştie să acorde primul ajutor, pentru că în caz de înec fiecare secundă contează. Dacă nu stăpâniţi respiraţia gură la gură, compresiile toracice sunt şi ele de ajutor, important este să puteţi acţiona cât mai repede posibil, până la venirea unei ambulanţe sau a unei persoane specializate”, a punctat medicul pediatru.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6502 0.0000%
USD USD 17.2491 0.0000%
RUB RUB 0.2705 0.0000%
RON RON 4.1319 0.0000%
UAH UAH 0.6338 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile