Logo Realitatea.md

A ars până în dimineață... Detalii terifiante despre tânărul din Anenii Noi, ucis și îngropat într-o grădină (VIDEO)

06 Ianuarie 2018, 12:19 // Societate

Ofițerii Direcției Combaterea Crimei Grave a Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu cei de la Inspectoratul de poliţie și Procuratura din Anenii Noi, au stabilit că cei trei suspecți, învinuiți că au ucis un tânăr de 22 de ani, făceau parte dintr-o grupare infracțională, împreună cu victima.

Toți erau consumatori de droguri, fiind anterior judecați pentru mai multe infracțiuni, precum huliganism, viol, furt și provocarea leziunilor.

În cadrul perchezițiilor demarate la domicilii, ofițerii de investigații au depistat droguri de tip marijuana. Mai mult, în cadrul audierilor acestora, suspecții au povestit cu lux de amănunte cum a avut loc crima.

Realitatea.md amintește că un tânăr în vârstă de 22 de ani, originar din satul Puhăceni (Anenii Noi), a fost înjunghiat de amicii săi, incendiat și îngropat în gospodăria unuia dintre ei, osemintele sale fiind depistate, acum două zile - la circa trei luni de la alertarea poliției locale de către părinții săi.

Sfârșit TRAGIC pentru un tânăr din Anenii Noi! A fost înjunghiat, ars și îngropat într-o grădină

În concret, pe data de 20 octombrie 2017, în Inspectoratul de poliţie Anenii Noi s-a adresat un locuitor al satului Puhăceni, sesizând că feciorul său de 22 de ani a dispărut încă pe data de 24 septembrie 2017. Acesta nu ar fi anunțat imediat oamenii legii, pentru că anterior tânărul a mai plecat de acasă, însă mai târziu se întorcea.
 
În acest sens, poliția locală a întreprins toate măsurile necesare de căutare a persoanei dispărute, dar tânărul nu a fost găsit. Ulterior, angajații Inspectoratului de poliție Anenii Noi au demarat măsuri speciale de investigații, în urma cărora au reținut trei locuitori ai satului Puhăceni cu vârste cuprinse între 19 și 45 de ani.
 
Aceștia ar fi consumat băuturi alcoolice și, la un moment dat, au provocat un conflict. Ca urmare tânărul de 22 de ani, dat dispărut mai târziu, a fost înjunghiat. Încercând să ascundă cadavrul victimei, făptuitorii au recurs la incendierea acestuia cu ulterioara ascundere a rămășițelor în grădina unuia dintre suspecți.
 
Potrivit Silviei Vetcu, ofițerul de presă al IP Anenii Noi, în urma declarațiilor bănuiților și acțiunilor de urmărire penală, de la locul infracțiunii, au fost ridicate oseminte care au fost îndreptate la expertiză în vederea stabilirii apartenenței lor.
 
Actualmente, cei trei bănuiți își recunosc vina integral și sunt arestați pe un termen de 30 de zile. Pe cazul dat, a fost pornită cauză penală conform art.145 al.2 Cod Penal al Republicii Moldova „Omor intenţionat”.

Acțiunile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger” și Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciarea a IGP.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5658 0.6627%
USD USD 16.7008 0.2250%
RUB RUB 0.2683 0.0373%
RON RON 4.2024 0.7383%
UAH UAH 0.6377 0.3778%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile