Logo Realitatea.md

A fost desemnat cel mai bun Incubator de Afaceri al Anului 2017

07 Decembrie 2017, 15:27 // Economie

IA Sângerei este Câștigătorul celei de a III-a ediții a Concursului „Incubatorul de Afaceri al anului”. Acesta este organizat de către Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și Rețeaua Incubatoarelor de Afaceri din Republica Moldova (RIAM).

Foto: ODIMM

Cupa Transmisibilă, diploma de onoare și cadoul de preț au fost înmânate Lilianei Gheorghiță, reprezentantei Incubatorului de Afaceri din Sângerei, membră a Consiliului Raional Sângerei, pentru activitatea remarcabilă a Incubatorului pe parcursul anului 2017. Decernarea premiului a avut loc în cadrul ședinței de totalizare a activității Incubatoarelor de Afaceri pentru anul 2017 și planificării pentru anul 2018.

Potrivit directorului interimar ODIMM, Petru Gurgurov, Concursul are drept scop promovarea reușitelor și bunelor practici înregistrate de Incubatoarele de afaceri, stimularea activității acestora și, nemijlocit, crearea de noi oportunități de dezvoltare a întreprinderilor Mici și Mijlocii în regiuni. „Incubatoarele de afaceri reprezintă centre regionale de dezvoltare a afacerilor, care stimulează crearea companiilor noi, contribuie la crearea de noi locuri de muncă, ceea ce duce la dezvoltarea economiei regionale”, a menționat Petru Gurgurov.

Incubatorul de Afaceri din Sângerei este o instituţie non-profit, ce oferă antreprenorilor cu idei şi planuri de afaceri şansa de a le realiza într-un mediu favorabil. Incubatorul a fost deschis oficial pe 8 august 2013. Conform rezultatelor înregistrate pe parcursul anului 2017, Incubatorul de Afaceri are o rată de incubare de 90%. În cadrul instituției sunt incubate 30 de întreprinderi, dintre care 14 sunt start-upuri. 21 de întreprinderi oferă servicii precum consultanța psihologului, logopedie, proiectare electrică, scrierea proiectelor pentru dezvoltarea afacerilor, birou de avocați, servicii transport, taxi, etc. Totodată, 9 dintre acestea activează în domeniul producerii: produse de patiserie, confecționare mobilă, confecții textile etc. Cifra totală de afaceri se ridică la 6,5 mln lei.

Pe parcursul anului 2017 în cadrul IA Sângerei au fost oferite peste 350 de consultații antreprenorilor și potențialilor întreprinzători. Iar pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale, promovării și accelerării dezvoltării afacerilor incubate au fost accesate 16 proiecte de dezvoltare economică.

Actualmente, în cele 11 Incubatoare de Afaceri, membre ale RIAM își desfășoară activitatea în total 158 de companii rezidente, dintre care 73 sunt start-up, 83 sunt gestionate de tineri și 58 de companii sunt administrate de femei. Per total au fost create 756 locuri de muncă dintre care 341 pentru femei și 328 sunt ocupate de tineri.

Pe parcursul anului 2017 în cadrul Incubatoarelor au fost oferite peste 3000 de consultații antreprenorilor și potențialilor întreprinzători din zona de operare a Incubatoarelor de Afaceri.  Pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale și accelerării dezvoltării afacerilor incubate au fost accesate 37 proiecte de dezvoltare economică.

Reţeaua Incubatoarelor de Afaceri din Moldova a fost creată de către ODIMM cu suportul Uniunii Europene în anul 2013. În prezent, rețeaua include unsprezece incubatoare: Ștefan-Vodă, Dubăsari, Leova, Ceadâr-Lunga, Rezina, Nisporeni, Sângerei, Soroca, Cimișlia, Cahul și Călărași. Două dintre acetsea, IA Călărași și IA Cahul au fost deschise pe parcursul anului 2017.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.7342 -0.8298%
USD USD 16.6902 -0.4628%
RUB RUB 0.2958 0.2712%
RON RON 4.4489 -0.8226%
UAH UAH 0.6178 -1.3414%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
05 feb, 09:27 //

SCANDALOS! Radu spune că l-a prins pe Moldovanu ospătându-se la Spitalul nr. 1: „N-am văzut așa chef în viața mea”. Reacția șefului de la Sănătate (VIDEO)

13 feb, 09:26 //

UPDATE: Șapte persoane, reținute în total, după ce CNA și procurorii anticorupție „au răscolit” probe prin Primăria Capitalei (VIDEO)

02 feb, 15:00 //

Foto simbol: Deschide.md Cum se simte fostul „avocat-vedetă” Valerian Mânzat în închisoare și cum s-a adaptat la condiţii, după un an de detenţie

09 feb, 18:01 //

Interceptările AUDIO dintre medicii și agenții de vânzări de medicamente, reținuți azi de CNA! „Și «denghi», fa, 200 de lei?”

09 feb, 13:07 //

Foto simbol UPDATE: Se înțelegeau între ei, ca să scoată bani „negri”. 20 de angajați în domeniul sănătății riscă pușcărie!

15 feb, 11:40 //

LIVE! Declarația președintelui PCRM, Vladimir Voronin de la tribuna Parlamentului

03 feb, 15:16 //

Accident grav cu implicarea unui BMW, pe traseul Chișinău-Dubăsari: Un polițist, tamponat violent (FOTO)

19 feb, 22:20 //

Foto: Publika.md Femeia înjunghiată ieri în cartierul Telecentru era interpretă și model, iar soțul ei, care și-a pus capăt zilelor, era medic stomatolog

26 ian, 14:57 //

Foto simbol EXCLUSIV! Dezvăluiri incendiare despre ilegalitățile din Bălți: Dovezi cu implicarea lui Renato Usatîi la organizarea referendumului (VIDEO/AUDIO)

22 ian, 10:23 //

Foto: Facebook Jurnalista rusă, oprită pe Aeroportul din Chișinău, despre situația din R. Moldova: „Țara copiilor părăsiți!” (VIDEO)