Logo Realitatea.md

A început perioada de achitare a primei de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă pentru 2018

29 Decembrie 2017, 13:31 // Economie

Persoanele care se asigură în mod individual pot să achite începând de astăzi, 29 decembrie 2017, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă pentru anul 2018. Până pe 31 martie 2018, acestea beneficiază de reduceri în mărime de 50% şi 75% din valoarea primei, care a rămas la nivelul celei de anul trecut - 4056 de lei. 

Foto simbol: Realitatea.md

Astfel, proprietarii de teren agricol beneficiază de reduceri de 75% şi achită 1014 lei la agenţiile teritoriale ale CNAM.

La rândul lor, fondatorii de întreprinderi individuale, patentarii, arendaşii, arendatorii, alţi cetăţeni care nu sunt angajaţi şi nu sunt asiguraţi de Guvern, cetăţenii străini cu drept de şedere provizorie în Republica Moldova vor achita 2 028 lei, ceea ce reprezintă 50% din prima de asigurare medicală. Plata va putea fi efectuată la orice oficiu poştal sau la reprezentanţele teritoriale ale CNAM.

Şi persoanele fizice care fac dovada aflării peste hotarele Republicii Moldova mai mult de 183 de zile calendaristice pe parcursul anului bugetar beneficiază de reduceri în cazul asigurării în primele trei luni ale anului 2018.

Notarii, avocaţii, executorii judecătoreşti şi mediatorii neangajaţi şi neasiguraţi de Guvern vor achita prima în mărime integrală, adică 4056 lei. Plata poate fi efectuată la orice bancă sau agenţie teritorială (AT) a CNAM, cu confirmarea ulterioară a plăţii la AT.

În perioada 29 decembrie–1 ianuarie inclusiv ar putea exista dificultăţi în procesul de achitare a primei în sumă fixă în legătură cu programul de lucru redus al băncilor, oficiilor poştale şi Trezoreriei de Stat pe durata sărbătorilor de iarnă.   

Pentru a veni în întâmpinarea persoanelor care au obligaţia de a achita în mod individual prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în termenul prevăzut de legislaţie, agenţiile teritoriale  (AT) ale CNAM  vor activa şi sâmbătă, 30 decembrie, până la ora 12.00. (AT Centru – tel. 022 593754; AT Nord – tel. 0231 63399; AT Sud – tel. 0299 22915; AT Est – tel.0243 26100; AT Vest- tel. 0236 23845.)  

Citeste tot despre: CNAM, poliță, poliță de asigurare
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.6481 -0.3393%
USD USD 16.8507 -0.4296%
RUB RUB 0.2978 -0.3347%
RON RON 4.4250 -0.6801%
UAH UAH 0.5835 -0.7484%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile