Logo Realitatea.md

A intrat într-o locuință străină și a furat mai multe bijuterii, iar acum riscă până la 6 ani de pușcărie

06 August 2018, 15:07 // Societate

Un bărbat de în vârstă de 52 de ani riscă să fie cercetat penal pentru că ar fi furat mai multe obiecte prețioase dintr-o casă din satul Cuizăuca, raionul Rezina.

Foto Simbol

Potrivit Poliției Naționale, la 1 august curent, poliția din Rezina a fost sesizată de o femeie, cu privire la  faptul că persoane necunoscute i-au sustras din locuință mai multe bijuterii din aur, cauzându-i un prejudiciu de 14 700 lei. În urma investigațiilor efectuate de polițiști s-a stabilit că suspectul, a pătruns în locuință la 31 iulie, în timpul zilei, când proprietara era la muncă, iar fiul ei dormea în casă.

Polițiștii au reușit în scurt timp să-l identifice pe suspect, iar la domiciliul acestuia au fost depistate o parte din bunurile furate. Bărbatul își recunoaște vina și la moment  are statut de bănuit. Dacă va fi găsit vinovat acesta riscă până la 6 ani de închisoare. Suspectul nu este la prima abatere de la lege, anterior a fost judecat pentru infracțiuni similare.

Conform datelor statistice ale poliției, de la începutul anului curent au fost înregistrat 1 883  de furturi din locunțe. În acest context, Poliția recomandă:

- Nu  lăsaţi uşa descuiată nici pe timpul zilei, nici pe timpul nopţii, chiar dacă vă aflaţi la domiciliu;

 - Când plecaţi de acasă, încuiaţi uşile şi ferestrele! Asiguraţi anexele;

- Instalați un sistem de alarmă sau cel puțin cumpărați un seif dacă țineți în casă valori mari, bani, bijuterii, etc;

- Când lipsiţi o perioadă mai îndelungată, rugaţi un vecin să supravegheze locuinţa;

- Nu primiţi în casă persoane necunoscute care oferă spre vânzare diverse bunuri;

 - Nu păstraţi în casă sume importante de bani şi nu faceţi publice valorile pe care le deţineţi. Învăţaţi copiii să nu spună nimănui despre bunurile deţinute de familie;

- Dacă bănuiţi că într-o locuință are loc o spargere, nu ezitaţi să solicitaţi intervenţia poliţiştilor prin apelul 112.


CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 18.9105 0.5915%
USD USD 16.6386 0.1499%
RUB RUB 0.2482 0.2019%
RON RON 4.0576 0.4481%
UAH UAH 0.5989 -0.9264%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile