Logo Realitatea.md

A prezentat două cărți verzi false. Trecerea unui șofer, autorizată prin Tudora, doar după ce a cumpărat actele necesare

01 Noiembrie 2018, 20:00 // Societate

Un cetățean al Turciei este cercetat penal de către polițiștii de frontieră din Direcția regională Est pentru prezentarea documentelor falsificate la autorizarea trecerii frontierei de stat.

Potrivit datelor înregistrate, conducătorii auto care apelează la acest tip de ilegalitate transfrontalieră este în creștere față de aceeași perioadă a anului precedent.

La linia de control pe sensul de intrare în țară, s-a apropiat un camion de model Mercedes Benz, condus de către un cetățean turc ce efectua o cursă lungă pentru o companie străină. Bărbatul în vârstă de 51 ani a prezentat conform procedurii de control actele necesare, printre care și două asigurări auto internaționale pentru camion și semiremorcă. 

La verificarea documentelor cu ajutorul tehnicii din dotare, au fost semnalate indici clari de falsificare asupra celor două Cărți Verzi, eliberate de o companie de asigurări din Germania. Motiv pentru care conducătorul auto a fost supus audierii, în cadrul căreia a comunicat că nu cunoaște despre cele depistate. Întrucât, la inițierea cursei i-au fost oferite actele sus-numite de către superiori, fără a bănui nereguli.

Polițiștii de frontieră cercetează cazul sub toate aspectele legale. Persoanele implicate riscă conform prevederilor art. 361, al.1 CP al RM, o amendă în mărime de până la 32.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore sau închisoare de până la 2 ani. Conducătorul auto și-a continuat călătoria doar după ce a procurat din punctul de trecere actele necesare pentru traversarea frontierei.

Notă: În primele zece luni ale anului curent s-au întocmit 74 de procese verbale privind depistarea cărților verzi falsificate și expedierea acestora pentru efectuarea expertizei judiciară, ceea ce indică o ușoară creștere față de aceeași perioadă a anului precedent – 64 Cărți Verzi ridicate. 
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5666 1.3094%
USD USD 17.1223 0.2893%
RUB RUB 0.2599 1.2072%
RON RON 4.1929 1.2729%
UAH UAH 0.6172 0.4394%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile