Logo Realitatea.md

A promis că-i poate ajuta să obțină mai repede cetățenia română, în schimbul a 650 de euro! Un tânăr din Rîșcani, reținut azi de CNA

02 Ianuarie 2018, 15:36 // Societate

Un tânăr din raionul Rîșcani a promis membrilor unei familii că-i poate ajuta să obțină mai repede cetățenia română, susținând că poate influența angajați ai Consulatului României și Autorității Naționale pentru Cetățenie. În schimbul pretinselor servicii acesta a cerut 650 de euro. 

Foto simbol

Tânărul nu și-a îndeplinit însă promisiunea și a fost denunțat de așa-zișii clienți.

„La scurt timp după efectuarea măsurilor speciale de investigație şi procesual-penale în vederea acumulării materialului probator, tânărul a fost recunoscut în calitate de bănuit și reținut pentru 72 de ore. Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru trafic de influență și, dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 200 000 de lei”, informează serviciul de presă al Centrului Național Anticorupție. 

Cazul este cercetat de CNA sub conducerea Procuraturii Anticorupție. În prezent, se desfăşoară şi alte acţiuni de documentarea, în vederea identificării întregului cerc de suspecţi.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.6275 -0.3271%
USD USD 16.8512 -0.0949%
RUB RUB 0.2979 -0.0336%
RON RON 4.4163 -0.5450%
UAH UAH 0.5840 -0.2562%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile