Logo Realitatea.md

A ținut cu sufletul la gură oamenii de pe Facebook! Tânăra dispărută acum două zile, GĂSITĂ! De ce poliția a început abia azi să o caute

17 Aprilie 2019, 16:57 // Societate

Tânăra de 21 de ani, dispărută acum două zile, după ce a ieșit din grădinița nr. 46 din Chișinău unde lucra, a fost găsită. Aceasta este vie și nevătămată. În timp ce familia ei o căuta cu disperare, ea era acasă, la Leușeni.

O tânără din capitală, dispărută fără urmă de două zile! Familia o caută cu disperare (FOTO)

Potrivit poliției, familia tinerei ar avea două case în localitate. Fata a stat în aceste două zile în cea moștenită de la bunici, nu în cea în care stau și părinții ei. Nu se cunoaște motivul pentru care a mers acolo fără să anunțe pe nimeni și nici de ce avea telefonul închis. 

Deși tânăra a fost de negăsit timp de două zile, familia ei nu a anunțat poliția, ci a căutat-o doar prin internet. Sora acesteia a plasat un anunț în acest sens pe un grup de pe Facebook. Cea care a alertat abia azi oamenii legii a fost directoarea grădiniței la care lucra. Ecaterina Pădureț, directorea instituției, ne-a spus că tânăra este ajutor de educator din toamna anului trecut. Aceasta este o persoană responsabilă și educată, spune Ecaterina Pădureț.

"S-o fi luat cu prietenii. Nu știu ce s-a întâmplat. O aștept să stăm de vorbă ca să aflăm ce s-a întâmplat, dar nu cred că o să mergem pe aplicarea unei pedepse", a subliniat directoarea grădiniței 46. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.9118 0.6867%
USD USD 18.0877 0.2389%
RUB RUB 0.2313 0.0000%
RON RON 4.1184 0.6599%
UAH UAH 0.6461 0.8743%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile