Logo Realitatea.md

A vrut să prindă doi iepuri odată! Un moldovean urma să ajungă la muncă în Cehia cu acte românești false (FOTO)

22 Septembrie 2017, 09:28 // Societate

Un moldovean a fost deconspirat de poliția de frontieră după ce a încercat să traverseze postul de trecere „Leuseni” cu o cursă ocazională „Chișinău-Praga” deținând documente de călătorie și o carte de identitate românească, cu semne vădite de falsificare.

Foto: border.gov.md

Bărbatul de 35 de ani s-a prezentat în după amiaza zilei de 20 septembrie curent, pe sensul de ieșire din țară.

Astfel, polițiștii de frontieră au supus unui control adițional cetățeanul moldovean. Urmare a solicitării de a prezenta și alte acte ce le deține, bărbatul a înmânat pentru control o carte de identitate, eliberată de autoritățile române. Din primele cercetări s-a constatat că pe lângă prezența elementelor de falsificare, documentul era perfectat pe numele unei persoane străine față de cea aflată în punctul de trecere.

În cadrul audierilor, moldoveanul a declarat că în baza actului urma să se legitimeze în Cehia, la locul de muncă. Mai mult, acesta a recunoscut că știa despre contrafacerea cărții de identitate, serviciile de perfectare fiind acordate de persoana care l-a și ajutat cu un post de muncă în Cehia.

Documentul falsificat a fost ridicat și transmis spre expertiză. Polțiștii de frontieră continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor infracțiunii.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.5039 0.3539%
USD USD 17.3387 -0.1974%
RUB RUB 0.3011 -0.5943%
RON RON 4.4644 0.0829%
UAH UAH 0.6544 -0.2135%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile