Logo Realitatea.md

Accident feroviar în Germania: Un tren cu pasageri s-a ciocnit cu un tren de marfă (FOTO)

06 Decembrie 2017, 08:57 // În lume

Circa 50 de persoane au fost rănite marți seara în coliziunea dintre două trenuri în apropiere de Dusseldorf, în vestul Germaniei, conform pompierilor locali, transmite Agerpres.

Bilanțurile furnizate de poliție, compania națională de căi ferate și pompieri, referitoare la această ciocnire între un tren de pasageri, aflat în mers, al unei companii private britanice și un tren de marfă, oprit, al companiei naționale de transport, au variat mult în cursul serii. 

În final pompierii, care au intervenit și preluat pasagerii, au raportat într-un tweet un număr de 47 de răniți, dintre care trei grav. 

„În tren se aflau 155 de persoane”, iar „41 sunt ușor răniți” au spus pompierii din Meerbusch, localitatea unde s-a produs accidentul. Trei au suferit răni de gravitate „medie” iar alți trei sunt grav răniți și sunt sub îngrijire. 

Mecanicul trenului de pasageri a evitat fără îndoială o catastrofă mai gravă, reușind să oprească trenul înainte să se înfigă complet în vagoanele de marfă. El „a remarcat un obstacol pe calea ferată și a activat imediat frâna de urgență”, fără a putea evita complet ciocnirea, a spus purtătorul de cuvânt al companiei în cauză, National Express, Marcel Winter. 

Cauzele accidentului nu au fost precizate până în prezent.

Sursa foto: Reuters, EPA

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.3948 0.4596%
USD USD 17.2940 0.4006%
RUB RUB 0.2919 0.4128%
RON RON 4.4025 0.4953%
UAH UAH 0.6375 0.3621%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile