Logo Realitatea.md

Accident grav la Cahul: O femeie șofer, împreună cu doi copii ai săi, au ajuns la spital

01 Noiembrie 2018, 09:11 // Societate

O mașină de marcă Mitsubishi s-a ciocnit cu o mașină de marcă Nissan din sens opus. Accidentul rutier a avut loc în seara de 31 octombrie, în jurul orei 22.40, pe traseul R32 Cahul-Taraclia, în apropiere de satul Tartaul de Salcie.

În urma impactului, patru persoane, printre care două minore, au ajuns la spital, alte trei persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Foto: Deschide.md

Solicitată de Realitatea.md, Cristina Ciobanu, ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Cahul, a declarat că, potrivit informațiilor preliminare, șoferul care se afla la volanul mașinii de marcă Mitsubishi, în vârstă de 65 de ani, ar fi adormit.

Astfel, a pierdut controlul volanului și a tamponat Nissan-ul condus de o șoferă de 33 de ani, care avea ca pasageri membri ai familiei, printre care și cele două fetițe.

Femeia a fost internată în stare gravă în secție de reanimare la spitalul raional.

Poliția locală cercetează cazul întru stabilirea tuturor circumstanțelor.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5666 1.3094%
USD USD 17.1223 0.2893%
RUB RUB 0.2599 1.2072%
RON RON 4.1929 1.2729%
UAH UAH 0.6172 0.4394%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile