Logo Realitatea.md

Aeronava Wizzair, implicată în ameninţarea cu bombă. A decolat de pe Aeroportul Otopeni

26 Octombrie 2018, 09:10 // În lume

Aeronava Wizzair care făcea ruta Kutaisi - Varşovia a decolat, la ora 21:12, de pe Aeroportul Otopeni, spre Varşovia, conform Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti - CNAB.

Reprezentanţii Companiei au confirmat că a fost o alarmă falsă, iar la bordul aeronavei nu a fost găsită nicio bombă, scrie Mediafax.

Aeronava a aterizat la 16.20 la Otopeni şi a fost parcată pe o poziţie izolată. Pasagerii (173) au fost debarcaţi la ora 16.25, pe Aeroportul Otopeni, şi duşi în zona de îmbarcare a terminalului. 

S-a acţionat pe procedura specifică pentru astfel de situaţii. Serviciul Român de Informaţii a transmis, în cursul zilei, că va scana bagajele şi aeronava în care se suspectează că ar exista o bombă, ca urmare a unui apel dat la aeroportul Kutaisi.

„A fost instituită celula de criză la nivelul aeroportului, SRI este prezent cu echipa pitotehnică care urmează să scaneze bagajele şi aeronava. S-a intrat pe procedura standard în astfel de situaţii, procedura gestionată de conducerea aeroportului. Cursa nu are destinaţia România, a aterizat de urgenţă la Otopeni, s-a intrat pe procedura de urgenţă a aeroportului. Pasagerii au fost evacuaţi”, a mai anunţat SRI, la scurt timp de la aterizarea aeronavei.

Citeste tot despre: amenințare cu bombă, otopeni, wizz air
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3137 0.0000%
USD USD 17.0729 0.0000%
RUB RUB 0.2568 0.0000%
RON RON 4.1402 0.0000%
UAH UAH 0.6145 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile