Logo Realitatea.md

Afacere cu tradiții și obiceiuri nordice. Femeile din Pelinia au reînviat economia locală (FOTO)

30 Octombrie 2018, 09:12 // Economie

Pelinia, cel mai mare sat din nordul Moldovei care avea cândva peste 14 mii de locuitori, a rămas pustie. Lipsa locurilor de muncă și surselor stabile de venit „au împrăștiat” localnicii în diferite colțuri ale lumii. În ultimii zece ani, fiecare al treilea om din localitate este plecat în străinătate în căutarea unui trai mai bun. Recent, economia locală a fost salvată prin tradițiile și obiceiurile nordice.

Foto: md.undp.org

Tradițiile, obiceiurile și meșteșugăritul, cândva cartea de vizită a localității, au rămas ca niște copii ai nimănui, pentru că lumea nu mai are timp și interes pentru ele. Tocmai de aceea, primăria, împreună cu băștinașii plecați din localitate, au decis cum pot propulsa dezvoltarea economică a satului. Concluzia unanimă a fost — Pelinia are locuri frumoase, bucate alese, meșteșuguri valoroase, tradiții unice și oameni care pot crea o poveste din toate astea.

Valentina Chilaru, conducătoare artistică timp de 50 de ani, a fost cea care a îmbinat toate aceste elemente inedite și a reunit femeile și bărbații din sat pricepuți la meșteșuguri.

„Pentru a aduna frumosul din întregul sat, oamenii au adus la Casa de cultură din localitate tot ce au avut mai de preț, păstrat din străbuni: instrumente de țesut, brodat, împletit, prelucrat lâna. Însă, aceasta nu era suficient pentru a da viață acestui proiect ambițios— dezvoltarea economică locală prin tradiții și obiceiuri”, spune Valentina Chilaru.

Guvernul Elveției, prin intermediul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), a oferit un grant de 25 de mii de doalri, iar băștinașii au contribuit cu trei mii de dolari, pentru un rezultat final garantat — crearea unui Centru de artizanat în Pelinia.

Timp de trei luni, a fost amenajat Centrul de artizanat și dotat cu tot echipamentul necesar. Concomitent, a fost gândit planul de activitate al Centrului și gama de produse. În luna august, Centrul de artizanat din Pelinia a fost deschis.

„Este foarte bine că a fost creat acest centru. Eu trăiesc cu covoarele mele. Sunt ca niște copii care îmi dau viață și mă întineresc. Mai ales că e tare greu să fii singură și să nu ai cu cine schimba o vorbă. Tare mă bucur că imediat ce terminăm de strâns roada de pe deal, când dă frigul, avem unde să ne adunăm în șezători să toarcem, țesem, brodăm. Când o să fie ger și omăt mare o să iau războiul acasă și o să lucrez: dau focul în sobă, fac călduț și țes oleacă, apoi mai dau mâncare la găinuși și iar vin la țesut”, spune mătușa Volinta, care la ai săi 80 de ani, a țesut sute de covoare, iar acum ar putea avea și un venit din ceea ce îi aduce cea mai mare satisfacție.

Situat în incinta Casei de Cultură din localitate, Centrul „Zestrea” are o suprafață de 200 de metri pătrați. Acesta a fost creat pentru a răspunde necesităților oamenilor, pentru a oferi șanse și surse de venit localnicilor deja implicați în confecționarea de covoare, haine, încălțăminte și alte accesorii tradiționale. Astfel, lansarea brandului local „Zestrea” crează oportunități de angajare și promovează imaginea localității și a tradițiilor din nordul Moldovei, atât în țară, cât și peste hotare.

„La ziua de azi, șapte femei sunt deja antrenate în lucrul de creare a pieselor manuale: covoare, prosoape, haine tradiționale, iar doi bărbați se dedică cusutului de căciuli din piei de oi și opinci. Mai mult, câteva femei care nu se pot deplasa vor fi implicate în toarcerea lânii și vor primi un salariu pentru aceasta. Astfel, peste 15 bărbați și femei din Pelinia au un venit stabil”, spune primarul de Pelinia, Titus Sărăteanu.

La Centru deja sunt angajate patru femei cu vârsta între 30–45 ani care lucrează la mașinile de cusut și brodat. Restul lucrează de acasă, punând la dispoziție comenzile primite în prealabil de la centru.

„Asta îmi amintește de copilărie și tinerețe. Eu am construit toată casa în care trăiesc acum, din banii câștigați din vinderea covoarelor pe care le-am țesut. Atunci tare erau întrebate covoarele țesute manual”, spune Liuba Parea, de 64 ani.

Primii beneficiari ai centrului sunt cei peste 500 de copii și tineri care sunt încadrați în cele 8 colective artistice care activează la Casa de cultură din sat.

„Avem ansambluri de dansuri și interpreți, cor, grup de flueriști etc. Toți au nevoie de costume populare, opinci și căciuli. Pe lângă aceasta, mergem la foarte multe festivaluri cu expoziții de lucruri artizanale, unde vom participa cu vânzarea produselor realizate de oamenii din Pelinia la Centrul de artizanat”, spune Valentina Chilaru.

Pentru lansarea Centrului de artizanat a fost organizat un festival al tradițiilor și bucatelor din Nordul țării „Zestrea nordului”. La sărbătoare au fost vândute primele articole produse de centru și au fost distribuite materiale promoționale.

„Centrul de artizanat Zestrea este un model local de afacere care vine să răspundă provocărilor cu care se confruntă localitățile din Republica Moldova. Pe de o parte, produce sinergii între oportunități și necesități, iar pe de altă parte, contribuie la valorificarea potențialului cultural local, desfășurarea activităților generatoare de venit, scăderea ratei șomajului, reducerea nivelului de migrație și schimbul de experiență între generații”, a menționat Oxana Maciuca, managera proiectului „Migrație și Dezvoltare Locală” al PNUD Moldova.

Crearea Centrului de artizanat este unul dintre cele 14 proiecte de dezvoltare economică locală realizate în cele 38 localităţi partenere ale Proiectului „Migrație și Dezvoltare Locală”, implementat cu suportul PNUD Moldova și susținerea financiară a Guvernului Elveției.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5735 0.9662%
USD USD 17.1194 0.0649%
RUB RUB 0.2610 0.8891%
RON RON 4.1943 0.9288%
UAH UAH 0.6167 0.2112%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile