

Familiile defavorizate din municipiul Chișinău, care educă copii de vârstă școlară, vor beneficia de un ajutor material unic în sumă de 700 de lei, pentru pregătirea elevilor pentru noul an de studii 2018 – 2019.
Potrivit autorităților locale, beneficiari de ajutor material unic pot fi familiile cu 3 și mai mulți copii, cele monoparentale și în care unul din părinți este cu grad de dizabilitate, familiile care au statut de tutore / curatelă (cu părinți decedați, lipsiți de drepturi părintești, inapți de muncă, neangajați în câmpul muncii).
Dreptul la ajutor material se stabilește în baza dosarului prezentat, care justifică starea socială și necesitatea de a beneficia de ajutor material a titularului (familiei), precum și veridicitatea circumstanțelor expuse în cerere. La acest ajutor pot aspira doar persoanele cu domiciliu / reședință în municipiul Chișinău, cu copii de până la vârsta de 18 ani. Titularul poate solicita ajutor material unic pentru fiecare elev, membru al familiei.
Cererile pentru ajutor material se depun la instituțiile de învățământ, pe numele directorului școlii. Dosarele depuse vor fi aprobate de comisiile de profil din cadrul instituției de învățământ preuniversitar până la data de 20 august 2018.
De ajutor material pentru pregătirea elevilor către noul an de studii 2018-2019 vor beneficia circa 8 mii de persoane.
![]() |
EUR | 21.1921 | 0.0000% |
![]() |
USD | 17.4521 | 0.0000% |
![]() |
RUB | 0.2364 | 0.0000% |
![]() |
RON | 4.3476 | 0.0000% |
![]() |
UAH | 0.6167 | 0.0000% |
Vezi si alte valute |
CCM pronunță decizia sesizării privind statutul limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova
Medicul moldovean Nicolae Glavan, supranumit „Om-Enciclopedie”, s-a stins din viață
Alexandru Slusari: Moldova este condusă de câteva grupări criminale și Doamne Ferește! dacă s-ar uni
(VIDEO) Fundația lui Navalnîi a publicat investigația despre „palatul lui Putin”
Morgenstern vine la Chișinău! Prețul unui bilet începe de la 400 de lei
Un oficial rus dă de înțeles Maiei Sandu cum poate fi „anulată” datoria Transnistriei pentru gaze
Manifest în fața Președinției, la sosirea președintelui României, Klaus Iohannis
Contul de Instagram al lui Renato Usatîi a fost spart. Ce apare acum pe el (FOTO)