Logo Realitatea.md

Alina Russu explică „pe înțelesul tuturor” de ce alegerile din Capitală au fost declarate nule (VIDEO)

29 Iunie 2018, 16:37 // Alegeri

Președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Alina Russu, a venit cu explicație după ședința de astăzi a CEC, unde a fost adoptată hotărârea prin care alegerile locale noi din Capitală au fost declarate nule.

„Potrivit Codului electoral, votarea repetată poate fi aplicată în cazul repetării unui tur de scrutin sau celui de-al doilea. În cazul dat, instanța de judecată a invalidat rezultatele alegerilor atât a turului întâi cât și celui de-al doilea tur. Respectiv, noi ca autoritate, am fost puși în poziția zero de organizare a scrutinului per ansamblu al alegerilor. Astfel, datorită faptului că suntem în fața unui exercițiu diferit, nu putem să organizăm alegeri locale noi, pentru că deja suntem în ultimul mandat ordinar de primar al Capitalei. De asemenea, Codul electoral spune că, alegerile locale se organizează de două ori pe an – primăvara și toamna. În această ordine de idei, astăzi, CEC a venit cu inițiativa de-a declara nule alegerile locale noi din municipiul Chișinău și de-a dizolva organele electorale de circumscripție inferioare”, a afirmat Russu.

Potrivit lui Russu, deja în timpul apropiat, CEC va transmite Inspectoratului General al Poliției toate actele, prin care urmează participanții la scrutin să fie sancționați pentru „agitație electorală în ziua alegerilor”, deoarece acesta este organul constatator.

Totodată, președintele CEC a afirmat că prin încheierea instanței de judecată, alegerile au fost declarate nule atât primul tur cât și al doilea, astfel a fost exclusă posibilitatea organizării alegerilor repetate pentru turul întâi, după ce în turul doi au fost înregistrate abateri legale. Totuși, Alina Russu susține că, în cazul în care instanța nu declara nule alegerile din turul întâi – organizarea alegerilor repetate pentru acest tur era imposibilă, deoarece acesta a avut finalitate din moment ce Comisia Electorală Centrală a stabilit turul doi.

În concluzie, alegeri repetate în Capitală nu vor fi organizate, iar funcția de primar va fi asigurată de către un interimar până în vara anului 2019, când urmează să aibă loc alegeri locale ordinare.

Amintim că astăzi, CEC a declarat nule alegerile locale noi din Capitală, conformându-se astfel deciziei instanței de judecată.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6490 0.8256%
USD USD 17.2186 0.1763%
RUB RUB 0.2592 0.8953%
RON RON 4.2251 0.9172%
UAH UAH 0.6206 0.6324%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile