Logo Realitatea.md

Ambasadorii UE l-au informat pe Pavel Filip asupra poziției UE după invalidarea alegerilor din Chișinău

06 Iulie 2018, 20:37 // Actualitate

Ambasadorul Uniunii Europene și ambasadorii statelor membre UE la Chișinău s-au întâlnit astăzi cu prim-ministrul Pavel Filip și membri ai guvernului pentru a-l informa asupra poziției UE după invalidarea alegerilor pentru primăria Chișinău.

Ambasadorii europeni au reiterat mesajele transmise de Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politică de Apărare, Federica Mogherini, și Comisarul pentru Vecinătate și Negocieri de Extindere, Johannes Hahn, în declarația lor comună, precum și ”îngrijorările prezente în capitalele statelor membre  provocate de faptul că decizia de invalidare și modalitatea cum a fost luată privează cetățenii Chișinăului de primarul ales democratic la data de 3 iunie 2018”. 

”Asemenea decizii subminează încrederea cetățenilor în instituțiile statului așa cum a fost subliniat și de Parlamentul European în Rezoluția adoptată la 5 iulie privind Republica Moldova. Cu aceasta ocazie, a fost subliniata necesitatea ca autoritățile Republicii Moldova  să găsească modalități democratice de a soluționa această situație fără precedent. Au fost reamintite așteptarile Uniunii Europene că autoritățile Republicii Moldova vor garanta independența justiției, conform angajamentelor internaționale asumate, drept unul dintre principiile cheie ale statului de drept, un element crucial al democrației și un aspect îndelung așteptat de către cetățenii Republicii Moldova”, se arată într-o notă informativă.

Totodată, a fost reamintit anunțul Comisiei Europene că, până la îndeplinirea precondițiilor politice legate de democrație, statul de drept și drepturile omului, plata primei tranșe din Asistența Macrofinanciară rămâne suspendată.

UE și statele membre anunță că vor continua să urmărească cu ”foarte mare atenție procesul de reforme și funcționarea instituțiilor statului în Republica Moldova și implementarea prevederilor Acordului de Asociere cu UE, care are scopul de a îmbunătăți viața cetățenilor Republicii Moldova”. 

Realitatea.md amintește că astăzi, premierul Pavel Filip a declarat că rezoluția Parlamentului European nu va afecta proiectele inițiate de autorități. Potrivit premierului, ”creșterile economice înregistrate permit finalizarea proiectelor în derulare și lansarea altor noi”.

”Acest lucru este confirmat de cei de la FMI. BM a aprobat 30 de milioane de dolari. FMI a aprobat 34 milioane de dolari. Acestea sunt instituții care evaluează corect activitatea Guvernului”, a spus Filip.

Mai mult, prim-ministrul a declarat că nu va fi afectată nici determinarea autorităților de a face reformele necesare.

 VEZI ȘI:

Pavel Filip despre Rezoluția adoptată de Parlamentul European: „Am mai multe sentimente față de această decizie” (VIDEO)

Candu a anunțat ce vor întreprinde deputații după anularea alegerilor locale din Capitală și adoptarea Rezoluției de Parlamentul European (VIDEO)

Plahotniuc, după votul din Parlamentul European: Sandu și Năstase nu-și vor atinge scopul cinic (VIDEO)

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5735 0.9662%
USD USD 17.1194 0.0649%
RUB RUB 0.2610 0.8891%
RON RON 4.1943 0.9288%
UAH UAH 0.6167 0.2112%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile