Logo Realitatea.md

Angajatul unui autoservice din Chișinău a luat o mașină străină „doar pentru a se plimba”. Va fi cercetat penal pentru asta! (VIDEO)

10 Noiembrie 2017, 11:27 // Societate

Poliţiştii sectorului Ciocana din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău au fost alertaţi de către un locuitor al Capitalei, care a comunicat că i-ar fi fost furat automobilul de model „Honda CRV”, parcat pe teritoriul unui autoservice. 

Embed:

În urma măsurilor speciale de investigaţii, automobilul a fost depistat abandonat în ograda unui bloc de locuit din bulevardul Dacia a sectorului Botanica. Ulterior, după efectuarea acţiunilor de către experţii criminalişti acesta a fost returnat proprietarului.

Poliţiştii au continuat investigaţiile menite să identifice autorul infracţiunii de răpire a unităţii de transport. Acesta a fost localizat şi reţinut pe o stradă din Capitală, dovedindu-se a fi un tânăr de 20 ani, care activa în cadrul autoservice-ului.

El şi-a recunoscut vinovăţia cu lux de amănunte şi a declarat că l-ar fi sustras doar cu scopul de a se plimba. Bănuitul a fost reţinut pe un termen de 72 de ore şi este cercetat pentru răpirea unităţii de transport, care prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de la 11 600 lei la 27 000 lei sau închisoare de la 1 la 3 ani.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.7556 0.0000%
USD USD 17.6425 0.0000%
RUB RUB 0.2942 0.0000%
RON RON 4.4747 0.0000%
UAH UAH 0.6663 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile