Logo Realitatea.md

Anunţ surprinzător! Statele Unite oferă Ucrainei 200 de milioane de dolari pentru întărirea securităţii

21 Iulie 2018, 14:39 // În lume

Statele Unite oferă Ucrainei asistenţă financiară suplimentară în valoare de 200 de milioane de dolari pentru întărirea securităţii sale, fiind de aşteptat ca acţiunea Washingtonului să irite Moscova, la doar câteva zile după summitul de la Helsinki, între preşedinţii Rusiei şi SUA.

Foto: Worldbulletin

Ambasada Ucrainei la Washington a anunţat vineri alocarea acestor fonduri, iar informaţia a fost ulterior confirmată de un purtător de cuvânt al Pentagonului, informează site-ul postului CNN News.

„Fondurile au drept destinaţie îmbunătăţirea capacităţii de control şi comandă a forţelor armate ale Ucrainei, securizarea comunicaţiilor, achiziţionarea de echipamente medicale”, a declarat un oficial SUA.

Oficialul a mai precizat că finanţarea oferită de Washington va asigura echipamentul necesar pentru susţinerea necesităţilor operaţionale şi a programelor de pregătire în curs de derulare, inclusiv radare de contra-artilerie, vehicule multirol rapide, dispozitive pentru vedere pe timp de noapte, echipamente pentru război electronic.

Virarea acestor fonduri se bazează pe adoptare recentă de către Kiev a unei legi privind securitatea naţională, promulgată pe data de 5 iulie de preşedintele Petro Poroşenko, care a îndeplinit cerinţele legislaţiei americane, astfel permiţând Administraţiei Trump să aprobe furnizarea de asistenţă suplimentară.

Ambasadorul rus la Washington, Anatoli Antonov, a dezvăluit recent că preşedintele Donald Trump a discutat la Helsinki cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, despre posibilitatea organizării unui referendum în regiunile separatiste din estul Ucrainei.

Casa Albă a precizat că preşedintele SUA, Donald Trump, nu intenţionează să susţină organizarea vreunui referendum în regiunile separatiste proruse din estul Ucrainei.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.1026 1.0158%
USD USD 16.7434 0.6299%
RUB RUB 0.2493 0.4432%
RON RON 4.1097 1.2840%
UAH UAH 0.6056 1.1187%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
30 iul, 17:46 //

UPDATE: CNA și PA au găsit noi sume colosale, pe lângă cele din birou, acasă la șeful de secție de la CRDM reținut în dosarul „tomografiei” (FOTO)

02 aug, 13:38 //

Jucării, fotografii 18+, prezervative! Ce au găsit acasă la avocatul din Chișinău învinuit de trafic de copii (VIDEO)

07 aug, 07:01 //

Foto: captura video (video) Marina Tauber, primarul comunei Jora de Mijloc, filmată în timp ce agresează cu mătura un jurnalist ”Radio Orhei”

31 iul, 14:50 //

Foto: zdg.md Milioane de lei în birou și la bancă, dar... Casa modestă în care locuiește medicul șef din dosarul „tomografiei” (FOTO)

08 aug, 11:12 //

Grupare criminală, dirijată de un fost angajat al poliției, deconspirată. PCCOCS și INI au oferit detalii „din culise” (VIDEO)

26 iul, 11:30 //

Foto simbol: anta.gov.md UPDATE: Descinderi matinale PA+CNA, prin Chișinău: În total, pe dosar, sunt 10 persoane bănuite. DETALII!

26 iul, 08:08 //

Jizdan, la cros cu noaptea-n cap! Ministrul de Interne a dat live pe Facebook de pe terenul de sport (VIDEO)

01 aug, 15:14 //

Filip vrea ”capul” șefilor de la PTF și Vama Leușeni: Decizia, luată în urma unor vizite inopinate (VIDEO)

30 iul, 13:53 //

Foto: Facebook/Igor Dodon Ce a răspuns Dodon când a fost întrebat de unde a luat bani pentru monumentul instalat în Rusia, în semn de prietenie dintre Petru I și Dimitrie Cantemir (FOTO)

31 iul, 10:07 //

Interceptările AUDIO dintre doi suspecți din dosarul „Tomografiei”: „E cam tâmpită! Poate o fac oficial? Cum credeți, e periculoasă?..” (AUDIO)