Logo Realitatea.md

APEL public de atenționare a comitetelor părintești: NU colectați ilegal taxe la școli și grădinițe. Este un sistem de corupție (VIDEO)

04 Septembrie 2017, 11:45 // Societate

Asociațiile obștești Părinți solidari, Centru de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO), CNA Studențesc și semnatarii, au decis să atenționeze părinții și autoritățile în privința comitetelor părintești care colectează ilegal taxe în instituțiile de învățământ, precum și salarizarea ilegală a unor angajați (paznici, deriticători, bucătari, personal didactic și chiar directori) prin constrângere și intimidare, în unele cazuri, precum și, hărțuirea elevilor și părinților.  

Reprezentantele asociaților solicită informarea regulată a părinților și cadrelor didactice de către autoritățile de profil, în privința ilegalității colectării taxelor informale în structură financiară piramidală și atenționarea referitor la sancțiunile de care sunt pasibile.

Ala Revenco, reprezentanta AO Părinți solidari, consideră că este necesară o transparentizare a resurselor publice alocate, precum și din alte surse către instituțiile de învățămînt și publicarea raporturilor trimestriale privind faptele de coruptie sesizate și sancţiunile disciplinare aplicate la nivelul sectorului educaţional legate de fapte de corupţie, precum și întocmirea propriilor rapoarte, alternative celor oficiale, pentru atragerea atenției la nivel național și internațional asupra fenomenului endemic de corupție. Ea îndeamnă la solidaritate și colaborare în acest sens.

Olga Bîtcă, reprezentanta AO CReDO, solicită autorităților reacționarea adecvată, conform unei practici uniforme la plîngerile părinților și solicită instituirea Consiliilor de Etică ale instituțiilor care ar examina pe intern astfel de plîngeri, ale organelor colegiale de supraveghere a gestiunii resurselor alocate și colectate legal, precum și autorităților de resort, finisarea elaborării și votării legii privind protecția avertizorilor de integritate și instituirii unui canal oficial de avertizare, cu opțiunea reală de protecție a anonimității și recepționării plîngerilor și prelucrării informațiilor parvenite.

Sanda Sandu, reprezentanta CNA Studențesc, consideră necesară consolidarea transparenței în procesul  utilizării fondurilor extrabugetare de către instituțiile de învățământ, eficientizarea rolului reprezentanților părinților și elevilor în prevenirea și lupta contra corupției sistemice din mediul educațional. Solicităm crearea unei platforme deschise de colaborare dintre societatea civilă de profil, instituțiile statului și cele educaționale cu scopul de a genera discuții și dezbateri privind integritatea și transparența sistemului educațional din RM și de a crea un set de mecanisme efective care urmează a fi aplicate de către stakeholders.

În contextul celor menționate, reprezentantele asociațiilor își exprimă grija cu privire la diversificarea tipurilor de taxe informale, apariția unor noi taxe, lipsa transparenței în instituțiile de învățământ, precum și, inexistența protecției efective a avertizorilor.

Semnatarii solicită tuturor factorilor de decizie luarea măsurilor reale și efective de prevenire și luptă împotriva corupției și asigurarea unui sistem educațional integru și transparent.

Astfel, a fost lansat un Apel:

- la respectarea cadrului legal și principiului de aderare benevola în activitatea asociațiilor obștești a părinților, întru susținerea dezvoltării instituțiilor de învățămînt, sesizarea oportunităților de autofinanțare, precum desemnarea a 2 %;

- la parteneriat și integritate întru construirea unui sistem educațional liber de corupție, inclusiv cu scopul instituirii asociațiilor părintești locale, regionale și nationale, în perspectivă; 

- către personalul didactic la resprectarea prevederilor Codului Educației, Codului de Etică al cadrului didactic, neadmiterea implicării în procesul de colectare a taxelor informale și evitarea intimidărilor, hărțuirilor și constrîngerilor de achitare a taxelor informale sau aderare la asociațiile obștești ale părinților.

- către părinții responsabili, grupurile de inițiativă și asociațiile obștești la prezentarea, cât și solicitarea de informații pe lângă organizații și experți specializați, inclusiv prin intermediul colaborării cu scopul de a întocmi rapoarte alternative și dezvolta parteneriate;

Reprezentantele asociațiilor îndeamnă părinții la denunțarea cazurilor de corupție în sistemul de educație pe canalul informal al societății civile și cele oficiale existente:

Contactele: parintisolidari@gmail.com, pagina Facebook - Parinti Solidari în calitate de linie fierbinte temporară

Linia fierbinte existentă CNA: 0 800 55555, on-line www.cna.md

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7864 1.1487%
USD USD 16.7051 0.5641%
RUB RUB 0.2276 0.2202%
RON RON 4.0919 1.1645%
UAH UAH 0.6112 1.2927%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
20 iul, 14:00 //

LIVE! Ședința Parlamentului, din 20 iulie, privind examinarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Chicu

02 aug, 18:23 //

colaj: realitatea.md Igor Dodon „a uitat” să întoarcă două chipiuri primite în cadrul a două vizite. Unul l-a purtat el, iar altul i l-a dat primei doamne (FOTO)

24 iul, 11:52 //

foto: zdg.md Construcție neautorizată pe Nistru pentru „odihna familiei președintelui Dodon”. Răspunsul Președinției (VIDEO)

19 iul, 10:00 //

LIVE! Protest în centrul capitalei. Se cere demisia actualei guvernări, în special, a președintelui Igor Dodon

24 iul, 12:57 //

Coincidență?! Comisia Interpol care a refuzat anunțarea lui Plahotniuc în căutare internațională, condusă de „omul lui Plahotniuc”. „Niciun fel de conflict de interese”

13 aug, 10:05 //

Colaj: realitatea.md Ștefan Gațcan, surprins din nou la frontieră pe sensul de intrare în țară, însă fără pază (FOTO)

10 aug, 13:12 //

(FOTO) Cum vor arăta străzile Bodoni și Pușkin din centrul capitalei, după reabilitarea trotuarelor

05 aug, 12:58 //

Unele episoade din frauda bancară vor fi deferite justiției. Reacția PG în legătură cu zvonurile, precum că „se întâmplă ceva curios” după eliberarea lui Platon

20 iul, 14:19 //

LIVE! Protestatarii se adună în fața Parlamentului unde este examinată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului

29 iul, 19:45 //

Un fost viceministru de Externe îi dă replica lui Dodon după ce „l-a rugat” pe omologul său italian să permită intrarea moldovenilor în Italia