Logo Realitatea.md

Au sărbătorit Hramul satului în Casa de Cultură proaspăt renovată, din bani europeni (GALERIE FOTO)

29 Octombrie 2017, 12:40 // Societate

Locuitorii satului Slobozia-Dușca din raionul Criuleni au sărbătorit Hramul satului în Casa de Cultură proaspăt renovată cu suportul financiar al Uniunii Europene, în cadrul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD.

Foto: UNDP Moldova

Peste trei sute de oameni au venit la Casa de Cultură să sărbătorească Hramul Satului. „Așa e de fiecare dată. De sărbători, ne întâlnim aici ca să mai schimbăm o vorbă și să îi admirăm pe cei care urcă în scenă”, spune locuitoarea satului Elena Nistor.

Edificiul a fost construit în anul 1970. Prima reparația capitală, care a inclus lucrări de renovare a acoperișului, schimbarea rețelelor inginerești și termoizolare, a fost făcută în 2016, la 46 ani de la darea în exploatare. A fost posibil datorită finanțării UE, în valoare de 178.560 euro, echivalentul a 4 milioane de lei sau al unui buget anual al satului.

„Iarna, până la renovarea Casei de cultură, colectivele artistice făceau repetițiile pe rând, deoarece doar câteva încăperi erau încălzite în sezonul rece. Acum această clădire este cartea de vizită a localității, iar noi ne bucurăm că am avut tot sprijinul UE ca să vedem acest proiect realizat”, a spus Sergiu Istrati, primarul localității.

„Asigurarea populației locale cu condiții mai favorabile de viață și muncă este unul din efectele concrete ale implicării Uniunii Europene în consolidarea încrederii între cele două maluri ale râului Nistru”, a remarcat Fabien Schaeffer, manager de proiecte în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

Tot la Slobozia-Dușca, în anul 2012, cu sprijinul UE în valoare de 1,6 milioane de lei, a fost renovat un bloc al grădiniței, în care s-au creat două grupe noi de copii. „Am rezolvat o mare problemă pentru comunitate. Copiii au fost incluși în sistemul preșcolar, iar părinții lor au obținut posibilitatea să se angajeze”, a spus Ina Iliescu, directoarea grădiniței.

Casa de cultură și grădinița din Slobozia-Dușca se numără printre cele peste 80 de obiecte de infrastructură renovate prin intermediul Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova. Programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea liderilor locali, reprezentanților mediului de afaceri și ai societății civile în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și îmbunătățirii infrastructurii sociale.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6502 0.3032%
USD USD 17.2491 -0.0093%
RUB RUB 0.2705 0.8200%
RON RON 4.1319 0.4156%
UAH UAH 0.6338 -0.1890%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile