Logo Realitatea.md Logo Realitatea.md RU

Banca Națională vrea să introducă MONEDE de 1 leu și 2 lei! Guvernul, însă, este reticent (VIDEO)

17 Iunie 2017, 09:08 // Economie

În Republica Moldova ar putea fi lansată moneda de 1 leu și moneda de 2 lei. Discuții în acest sens au loc la Banca Națională, iar intenția a fost comunicată și Guvernului, care, se pare că nu este tocmai de acord cu asta. 

Foto: Oficial.md

Potrivit guvernatorului Băncii Naționale, Sergiu Cioclea, una dintre prioritățile BNM este modernizarea valutei naționale, dar că implimentarea proiectului ce ține de introducerea monedelor de 1 leu și 2 lei este încă la faza de discuții. 

„Am încercat să ne gândim cât ar costa să imprimăm bancnote, ne-am dat seama că e foarte scump, valoarea lor nominal fiind foarte mică. Avem un proiect în care ne gândim să introducem și niște monede, cu valoare nominală de 1 leu și 2 lei, dar este la nivel de discuție. Am început să purtăm o discuție cu Guvernul, însă am simțit o anumită reticență. Rolul nostru este să îi convingem, să le explicăm, le vom explica și jurnaliștilor și agenților economici”, a declarat Sergiu Cioclea în cadrul emisiunii „Moldova în Direct”, de la Moldova 1.

Potrivit Guvernatorului Sergiu Cioclea, bancnonta de 1 leu nu are un nivel avansat de securitate și că se uzează foarte repede. Mai mult, introducerea monedelor de 1 leu și 2 lei este o recomandare din partea Fondului Monetar Internațional.

„Am observat că bancnotele de 1 leu se uzează foarte repede și ciclul lor de viață este foarte mic. Nu respectă foarte multe criterii de securitate, iar pentru a emite bancnote cu nivel de securitate mai mare, ele sunt prea ieftine ca valoare nominală ca să facem acest lucru. Una din soluții, una din recomandările FMI, pentru securitatea monedei naționale ar fi introducerea uneia cu un nominal de 1 leu sau chiar de 2 lei, pentru că nici nu există astăzi o diviziune de 2 lei. Dar este doar un proiect, sper să discutăm în această vară conceptual și dacă reușim să vedem că este unul viabil vom merge înainte”, a specificat Cioclea.

Vezi video pe Bani.md.

Citeste tot despre: lei, lei moldovenești, monede
  Realitatea TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.8665 -0.5035%
USD USD 18.1307 -0.0794%
RUB RUB 0.3070 0.0652%
RON RON 4.5722 -0.6043%
UAH UAH 0.6996 -0.0286%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile