Logo Realitatea.md

Bărbatul, învinuit că a violat și ucis o femeie la Colonița, condamnat la 30 de ani de închisoare

22 Octombrie 2018, 12:10 // Societate

Bărbatul - locuitoral comunei Tohatin care, în primăvara acestui an, a ucis o femeie la Coloniţa - a fost condamnat la 30 de ani închisoare în penitenciar de tip închis. Verdictul a fost dictat, după ce Procuratura municipiului Chişinău, Oficiul Ciocana, a demonstrat vinovăţia acestuia pentru trei capete de acuzare, printre care: furt, acţiuni violente cu caracter sexual şi omorul intenţionat.

Cadavrul victimei a fost depistat pe 30 mai 2018, în fâşia forestieră din Coloniţa, după ce oamenii legii au fost alertaţi despre dispariţia femeii. În cadrul acţiunilor de urmărire penală, a fost identificat presupusul autor al crimei. Acesta s-a dovedit a fi un locuitor al comunei Tohatin, în vârstă de 28 de ani, cu care victima se cunoştea.

Groaznic! O femeie, găsită fără suflare, într-o pădurice din Colonița. Cine e principalul suspect (VIDEO 18+)

Potrivit probelor, între cei doi s-ar fi iscat o ceartă pe motiv că victima a refuzat poftele perverse ale învinuitului. În aceste circumstanţe, bărbatul, care era în stare de ebrietate, ar fi agresat sexual victima, a asfixiat-o, după care i-a sustras telefonul mobil şi a dispărut. 

Fiind audiat de procurori, învinuitul, care anterior a mai fost condamnat pentru o tentativă de viol, şi-a recunoscut vina. Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

CITEȘTE ȘI:

Tragic! Tânăra, găsită fără suflare într-o pădurice din Colonița, a lăsat în urmă doi copii

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3862 0.3754%
USD USD 17.1083 0.2073%
RUB RUB 0.2587 0.7399%
RON RON 4.1557 0.3744%
UAH UAH 0.6154 0.1465%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile