Logo Realitatea.md

Bilanțul performanțelor sportive autohtone, în anul 2017! Sportivii moldoveni au cucerit peste 160 de medalii

28 Decembrie 2017, 12:00 // SPORT

Sportivii moldoveni au cucerit pe parcursul anului 2017 peste 160 de medalii la campionate mondiale și europene, la diferite categorii de vârstă, dintre acestea, 40 de medalii au fost obținute la ramurile de sport olimpice și 120 de medalii la ramurile de sport neolimpice, scrie IPN cu referire la datele Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. 

Foto simbol

De asemenea, potrivit datelor Asociației Presei Sportive, citate de IPN, anul acesta în premieră, FC Sheriff Tiraspol, campioana Moldovei la fotbal, a acumulat nouă puncte în faza grupelor Ligii Europei și a fost la un pas de calificare în play-off-ul acestei competiții valoroase.

În același timp, Aaron Cook, taekwondo WT, medaliat cu bronz la Campionatul Mondial, locul doi la „Grand Prix Moscova” şi medaliat cu bronz la Grand Prix Londra, şi-a adjudecat trofeul pentru cea mai spectaculoasă lovitură din taekwondo, acordată în premieră de World Taekwondo. Iar luptătorul Daniel Cataraga a urcat pe poziția a V-a la Campionatul Mondial seniori (lupte greco-romane) și pe primul loc la Campionatul Mondial tineret.

Potrivit IPN, pe parcursul anului 2017, 500 de sportivi au fost asigurați cu echipament sportiv, iar cinci săli sportive au fost renovate și dotate cu utilaj sportiv specializat: școala de tenis, sălile Centrului sportiv de pregătire a loturilor naționale, Manejul de atletism și Manejul școlii de fotbal.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1711 0.0997%
USD USD 16.5181 0.2476%
RUB RUB 0.2681 1.0554%
RON RON 4.3347 0.1942%
UAH UAH 0.6287 -0.3329%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile