Logo Realitatea.md

Cabinetul individual al medicului sau centrele medicilor de familie pot fi înregistrate la ASP

25 Octombrie 2018, 15:33 // Economie

Cei care vor să-și înregistreze un cabinet individual al medicului de familie sau un centru al medicilor de familie pot depune cererile la Agenția Servicii Publice. Serviciile sunt prestate de ASP odată cu intrarea în vigoare a Legii pentru modificarea unor acte legislative nr. 191 din 27 iulie.

Foto: ipn.md

Potrivit unui comunicat de presă, centrele medicilor de familie se înregistrează conform procedurii înregistrării de stat a persoanelor juridice, iar cabinetul individual al medicului de familie – conform procedurii prevăzute pentru întreprinzătorii individuali (Legea nr. 220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali).

Persoanele juridice pot depune cererile de înregistrare la Centrele Multifuncționale sau subdiviziunile Agenției Servicii Publice din localitățile unde își au sediul. În cazul întreprinzătorului individual - cererea se depune în localitatea de reședință indicată în buletinul de identitate. La înregistrare, solicitanții trebuie să prezinte actele de constituire împreună cu avizul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Cabinetul individual al medicului de familie și centrul medicilor de familie reprezintă forme de organizare a activității profesionale a medicilor de familie, titulari ai practicilor prin care aceștia își exercită independent profesiunea.

Noile servicii oferite de ASP sunt parte a Reformei Asistenței Medicale Primare demarate de Guvern, ce prevede că medicul de familie își poate alege individual forma de activitate:

  1. cabinet individual;
  2. centrul medicilor de familie, fondat de doi și mai mulți medici de familie titulari;
  3. angajat în cadrul unui prestator de asistență medicală primară existent.

Cabinetul individual al medicului de familie și centrul medicilor de familie își vor putea desfășura activitatea în continuare în spațiile din cadrul instituțiilor medico-sanitare publice, puse la dispoziție prin comodat de autoritățile administrației publice locale și centrale, ori vor putea activa în alte spații private proprii sau luate în locuțiune.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5666 1.3094%
USD USD 17.1223 0.2893%
RUB RUB 0.2599 1.2072%
RON RON 4.1929 1.2729%
UAH UAH 0.6172 0.4394%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile