Logo Realitatea.md

Candu: De săptămâna viitoare, vor fi organizate audieri parlamentare pe implementarea legilor cu impact major în societate (VIDEO)

13 Octombrie 2017, 11:36 // Actualitate

Președintele Parlamentului Andrian Candu și prim-ministrul Pavel Filip au prezidat astăzi ședința comună Guvern - Parlament, organizată cu scopul de a sincroniza agendele și prioritățile celor două instituții în perioada următoare, dar și discuta despre cauzele restanțelor.

„Am trecut în revistă acțiunile realizate și nerealizate, cauzele nerealizărilor. Din 2016 am reușit să recuperăm foarte mult din restanțele precedente și continuăm să le realizăm. Am cerut comisiilor permanente să finalizeze acele planuri de acțiuni ce ține de audieri legate de unele legi cu implact. Legile sunt bune pentru oameni, atunci când sunt bine implementate. Astfel, vor fi organizate începând de săptămâna viitoare audieri pe implementarea legislației. Comisiile permanente au elaborat un plan de audieri și la următoarea ședință a Biroului permanent vom aproba documentul. Controlul parlamentar este prioritatea noastră la această etapă pentru că este important să ne asigurăm că legile adoptate funcționează în interesul oamenilor.

Totodată, Andrian Candu a cerut respectarea termenelor de aprobare a legilor luând în calcul procedura de examinare în Parlament. De asemenea, el a menționat că transmiterea unui proiect în Parlament nu înseamnă că lucrul ministerului s-a terminat. ”Este nevoie să se lucreze în colaborare cu comisiile permanente și să fie urmărit parcursul legii până la publicare”, a spus președintele Parlamentului.

La rândul său, premierul a remarcat că astfel de reuniuni contribuie la accelerarea  adoptării măsurilor de modernizare a Republicii Moldova, în contextul acordurilor și angajamentelor pe plan extern. Astfel, șeful Executivului a menționat că luna viitoare va fi inițiată actualizarea Planului National de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere cu UE până în anul 2019, stipulând că este important să fie menținut ritmul în ceea ce privește punerea în aplicare a Acordului.

Președinții comisiilor parlamentare și membrii Cabinetului de miniștri au discutat despre progresul și anumite dificultăți în realizarea Foii de parcurs privind agenda de reforme prioritare în a doua jumătate a anului 2017, precum și a Planului legislativ pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru 2017. De asemenea, a fost analizată realizarea angajamentelor faţă de Fondul Monetar Internaţional şi trasate prioritățile pentru perioada următoare în agenda comună Guvern – Parlament.

Totodată, membrii Cabinetului de miniștri și deputații au discutat despre pașii care trebuie făcuți pentru obținerea asistenței macrofinanciare de 100 de milioane de euro de la Uniunea Europeană. Prim-ministrul a reiterat că este respectat graficul în ceea ce privește acest subiect și că este încredințat că țara noastră va îndeplini pas cu pas toate angajamentele asumate, spre folosul tuturor cetățenilor moldoveni.

„Există 28 de condiționalități pentru a primi asistența macrofinanciare de 100 milioane euro. Pentru a primi prima tranșă, trebuie să realizăm 10 condiționalități, dintre care 6 deja au fost realizate, iar 4 sunt în proces de realizare. Vom primi acești bani chiar mai înainte de termenul stabilit. Avem suficienți bani în buget ca să realizăm ceea ce ne-am propus”, a explicat premierul.

În context, președintele Parlamentului a anunțat că pe 25-26 octombrie la Strasburg se va desfășura ședința Comitetului parlamentar de asociere, iar la 20 octombrie curent, Parlamentul va organiza ședința Consiliului parlamentar pentru integrare europeană unde vor fi abordate subiectele actuale în relația cu UE, anume cele  care urmează a fi discutate la Strasburg. Între acestea speakerul a nominalizat cele din domeniul energetic, drepturile omului, legislația mass-media, lupta împotriva corupției, situația financiar-bancară etc. 

Tradițional, Parlamentul și Guvernul se convoacă în ședință comună la începutul sesiunilor parlamentare.  

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.5039 0.3539%
USD USD 17.3387 -0.1974%
RUB RUB 0.3011 -0.5943%
RON RON 4.4644 0.0829%
UAH UAH 0.6544 -0.2135%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile