Logo Realitatea.md

Cazul șoferiței Lexusului cu influență în Transnistria, care a tamponat mortal o elevă anul trecut, ținut în umbră în continuare (FOTO)

16 Ianuarie 2018, 10:29 // Societate
// Autor:  
Elena Putregai

La 15 ianuarie 2018, urma să aibă loc o ședință de judecată la Judecătoria Bender privind dosarul în care este vizată ruda apropiată a șefului concernului „Șerif”, Irina Șkilniuk, care a tamponat mortal în toamna anului trecut o elevă de 15 ani chiar pe trecerea de pietoni în satul Parcani (Transnistria).

Potrivit activiștilor civici din regiune, nici învinuita și nici avocatul său nu s-au prezentat în instanță, explicând în scris că motivul absenței lor ar fi boala.

Procesul de judecată, dar și cazul propriu-zis a stârnit interesul transnistrenilor. Astfel, zeci de persoane s-ar fi mobilizat și s-au prezentat la judecătorie, unde au fost întâlniți de jurnaliștii postului de televiziune public din regiune și postului „ТСВ”, care ar fi filmat intenționat chipurilor celor veniți.

Mai mult, s-a stabilit că aceasta nu ar fi prima ședință de judecată pe dosar. „Ridică semn de întrebare către jurnaliștii, care nu s-au deranjat să informeze publicul despre ședințele de judecată care au avut loc anterior, dar s-au prezentat în instanță numai după ce s-a strecurat informația pe rețele de socializare despre data ședinței de judecată din 15 ianuarie”, a opinat un internaut pe un grup închis pe Facebook.

Totodată, societatea civilă a fost indignată că ședințele de judecată se vor desfășura într-o sală mică, unde nu vor încăpea cetățenii interesați de dosar, ca ulterior să poată fi făcute publice informații importante.

Sursa foto: Александр Самоний/ Facebook

O nouă ședință de judecată a fost fixată abia peste o lună - pe data de 15 februarie 2018 la ora 09:00, anularea examinării dosarului în absența învinuitei și avocatului său fiind marcată de un episod. La întrebarea judecătorului, tatăl victimei a răspuns: „pe fetița mea nu o mai întorci, de aceea nu vreau să se transforme totul în politică”.

Realitatea.md amintește că, pe data de 30 septembrie 2017, un accident grav a avut loc în satul Parcani (Tiraspol), în urma căruia o adolescentă în vârstă de 15 ani a fost lovită mortal pe trecerea de pietoni de un automobil de marca Lexus, la volanul căreia se afla Irina Șkilniuk.

Tragedia a stârnit scandal și proteste din partea transnistrenilor, aceștia arătându-se nemulțumiți că autoritățile din regiune ar încerca să mușamalizeze cazul, șoferița fiind rudă cu persoane importante de la conducerea regiunii. Ulterior, în presa transnistreană a apărut un video în care Irina Șkilniuk și-a recunoscut vina și susține că regretă decesul fetei.

CITEȘTE ȘI:

Scandal și proteste la Tiraspol, după ce o adolescentă a fost lovită MORTAL de un Lexus pe trecerea de pietoni (FOTO, VIDEO)

Evgheni Șevciuk a venit cu o reacție privind mușamalizarea accidentului, care a provocat scandal și proteste la Tiraspol

Șoferița „Lexus”-ului, care a tamponat mortal o adolescentă dintr-o localitate de lângă Tiraspol, și-a recunoscut vina (VIDEO)

Anchetatorii de la Tiraspol fac „lumină” în cazul șoferiței Lexusului care a tamponat mortal o adolescentă în această toamnă (FOTO, VIDEO)

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.9077 0.0000%
USD USD 16.7678 0.0000%
RUB RUB 0.2950 0.0000%
RON RON 4.4858 0.0000%
UAH UAH 0.6262 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
05 feb, 09:27 //

SCANDALOS! Radu spune că l-a prins pe Moldovanu ospătându-se la Spitalul nr. 1: „N-am văzut așa chef în viața mea”. Reacția șefului de la Sănătate (VIDEO)

13 feb, 09:26 //

UPDATE: Șapte persoane, reținute în total, după ce CNA și procurorii anticorupție „au răscolit” probe prin Primăria Capitalei (VIDEO)

02 feb, 15:00 //

Foto simbol: Deschide.md Cum se simte fostul „avocat-vedetă” Valerian Mânzat în închisoare și cum s-a adaptat la condiţii, după un an de detenţie

09 feb, 18:01 //

Interceptările AUDIO dintre medicii și agenții de vânzări de medicamente, reținuți azi de CNA! „Și «denghi», fa, 200 de lei?”

09 feb, 13:07 //

Foto simbol UPDATE: Se înțelegeau între ei, ca să scoată bani „negri”. 20 de angajați în domeniul sănătății riscă pușcărie!

15 feb, 11:40 //

LIVE! Declarația președintelui PCRM, Vladimir Voronin de la tribuna Parlamentului

03 feb, 15:16 //

Accident grav cu implicarea unui BMW, pe traseul Chișinău-Dubăsari: Un polițist, tamponat violent (FOTO)

26 ian, 14:57 //

Foto simbol EXCLUSIV! Dezvăluiri incendiare despre ilegalitățile din Bălți: Dovezi cu implicarea lui Renato Usatîi la organizarea referendumului (VIDEO/AUDIO)

22 ian, 10:23 //

Foto: Facebook Jurnalista rusă, oprită pe Aeroportul din Chișinău, despre situația din R. Moldova: „Țara copiilor părăsiți!” (VIDEO)

29 ian, 09:18 //

Foto: crimemoldova.md O mașină a Primăriei Chișinău, zărită lângă blocul în care locuiește o șefă aflată în concediu de maternitate. Silvia Radu a investigat cazul (VIDEO)