Logo Realitatea.md

Cei patru membri ai echipajului SMURD, căzuți la datorie în țara noastră, decorați post-mortem de președintele român Klaus Iohannis

04 Iunie 2016, 13:52 // Actualitate

Cei patru membri ai echipajului SMURD Iași, decedați în urma prăbușirii unui elicopterului de salvare în apropiere de satul Haragîș, raionul Cantemir, au fost decorați de președintele României, Klaus Iohannis, post-mortem. Șeful statului român, a semnat astăzi „decretele de decorare post-mortem a medicului Dumea Mihaela, a asistentului medical principal Sandu Adrian-Gabriel, a comandorului Gavril Ilie Doru și a căpitan-comandorului Șocae Constantin Voicu, căzuți la datorie joi, 2 iunie, în Republica Moldova”, se arată într-un comunicat al Președinției române.

Astfel, „pentru înaltul profesionalism, umanismul și spiritul de sacrificiu dovedite în numeroase acțiuni de salvare a vieților omenești, la care au participat în cadrul Serviciului Medical de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) - Iaşi, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit post-mortem:

  • Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, medicului Dumea Mihaela;
  • Crucea Națională „Serviciul Credincios” clasa a III-a asistentului medical principal Sandu Adrian-Gabriel;
  • Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari comandorului Gavril Ilie Doru și căpitan-comandorului Șocae Constantin Voicu”, se mai arată în comunicat.

Potrivit Adiministrației Prezidențiale de la București, decorările au fost făcute la propunerea ministrului român al Sănătății, Vlad Vasile Voiculescu, respectiv a Ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3229 -0.5829%
USD USD 17.0194 -0.0840%
RUB RUB 0.2528 -1.4425%
RON RON 4.1486 -0.4893%
UAH UAH 0.6109 0.0655%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile