Logo Realitatea.md

Centrele Republicane de Bacalaureat pentru sesiunea suplimentară 2018 au fost aprobate de CNE. Orarul sesiunii (FOTO)

12 Iulie 2018, 12:45 // Societate

Organizarea și desfășurarea sesiunii suplimentare a examenului de Bacalaureat 2018 a fost discutată astăzi în cadrul ședinței Comisiei Naționale de Examene (CNE), prezidată de ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc. 

Foto: mecc.gov.md

În debutul întrunirii, ministrul Monica Babuc le-a mulțumit membrilor Comisiei Naţionale de Examene și tuturor celor implicați pentru efortul depus în organizarea sesiunii de bază, subliniind faptul că în acest an nu s-au înregistrat incidente majore, iar rata de promovare și media notelor obținute de candidați sunt în creștere.

„În pofida unor anumite șicane, mă bucur să constat că majoritatea absolvenților au susținut cu bine examenele, dând dovadă de responsabilitate și conștiinciozitate. Îi felicit pentru rezultatele obținute și sper că și cei care din varii motive nu au reușit să promoveze din prima încercare, să o facă în această sesiune suplimentară. Le urez mult succes!”, a declarat oficialul.

În cadrul şedinţei au fost abordate mai multe subiecte, printre care aprobarea Centrelor de Bacalaureat și a Comisiilor Republicane de Evaluare pentru sesiunea suplimentară 2018. Astfel, cei 4034 de candidați restanțieri vor susține proba/probele în 14 Centre de Bacalaureat pentru sesiunea suplimentară, dintre care 9 vor fi instituite în mun. Chişinău, 2 în mun. Bălți și câte unul la Cahul, Comrat și Edineț. Totodată, au fost aprobate 15 Comisii Republicane de Evaluare în sesiunea suplimentară, cu un număr total de 169 de profesori evaluatori.

Orarul sesiunii suplimentare a examenului de bacalaureat este următorul: pe 16 iulie va avea loc proba la „Limba şi literatura română pentru alolingvi”, la care s-au înscris 208 candidaţi; proba la „Limba de instruire” se va desfășura pe 17 iulie, la aceasta fiind admiși 572 de candidaţi; 18 iulie – proba la „Limba străină” – 1521 candidaţi; 19 iulie – proba la „Disciplina de profil”, la care s-au înscris cei mai mulți candidați – 2770; iar ultima probă – „Disciplina la solicitare”, la care au fost admiși 583 candidaţi, va avea loc pe 20 iulie.

Probele de examen vor începe la ora 10:00, iar rezultatele sesiunii suplimentare vor fi afișate în Centrele de Bacalaureat pe data de 25 iulie 2018.

În context, menționăm că pentru prima dată candidații care participă în sesiunea suplimentară au dreptul să depună contestații în decurs de 48 ore de la afișarea rezultatelor.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7167 1.1268%
USD USD 17.3067 0.1725%
RUB RUB 0.2586 -0.4619%
RON RON 4.2419 1.2822%
UAH UAH 0.6229 0.5488%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile