Logo Realitatea.md

Chiar dacă nu se știe când vor avea loc alegeri anticipate în Chișinău, PPDA și-a desemnat deja un candidat propriu (VIDEO)

05 Martie 2018, 12:07 // Politica

Andrei Năstase este candidatul propriu al Platformei Demnitate și Adevăr la funcția de primar general al municipiului Chișinău. Anunțul a fost făcut astăzi de către PPDA, în cadrul unei conferințe de presă.

Foto: tribuna.md

Potrivit, Platformei DA, decizia a fost luată la 3 martie curent, în cadrul ședinței Consiliul Politic Naţional al PPDA.  

„Vreau să mulțumesc colegilor mei din teritoriu și din municipiu, celor care ne-au sprijinit în această perioadă. Anticipând întrebarea voastră, precum că aceste alegeri nu au fost decise de actuala guvernare: noi nu ne ajustăm ceasurile după ceea ce vrea acest regim. Ne ghidăm permanent de lege, iar legea spune că la 20 mai trebuie să se producă scrutine și la Chișinău și la Bălți. Vreau o schimbare spre normalitate. Vreau să avem căldură în case, cartiere curate, drumuri fără gropi. Vreau un oraș normal, într-o țară normală cu oameni normali. Campania noastră va fi una națională, cerem sprijinul tuturor cetățenilor și colegilor noștri. Alegerile de la Chișinău reprezintă începutul sfârșitului acestui regim oligarhic. Vom insista ca aceste alegeri să se producă în luna mai așa cum prevede legea”, a afirmat președintele PPDA, Andrei Năstase.

Potrivit acestuia campania va fi demarată doar după ce va fi anunțată oficial data alegerilor anticipate în Chișinău. „Scopul desemnării candidatului a fost de a preveni coruperea acestor alegeri. Campania pentru Chișinău trebuie să fie o campanie națională, pentru cei din diasporă, din opoziție, precum și pentru toți cetățenii, care își doresc schimbarea lucrurilor spre bine”, a mai adăugat Năstase.

Totodată, Platforma DA a venit cu îndemnul către Partidul Acțiune și Solidaritate, precum și către alte formațiuni politicie, pentru a susține candidatura lui Andrei Năstase la funcția de primar general al Capitalei.

Recent, Maia Sandu a anunțat în cadrul unei emisiuni televizate că partidul „Acțiune și Solidaritate” își va înainta propriul candidat la funcția de primar al municipiului Chișinău.

Andrei Năstase este primul candidat la funcția de primar general al Capitalei. Data alegerilor locale încă nu a fost stabilită.

Realitatea.md amintește că la 16 februarie curent, Dorin Chirtoacă a anunțat că demisionează din funcția de primar general al municipiului Chișinăului „de dragul democrației”, menționând că „unica soluție pentru capitală în prezent este desfășurarea alegerilor anticipate, care ar trebui să aibă loc până pe data de 20 mai curent, ori, în caz contrar, alegerile nu vor putea fi organizate până în anul 2019.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6302 0.3466%
USD USD 16.7901 0.0924%
RUB RUB 0.2507 1.8278%
RON RON 4.2186 0.1139%
UAH UAH 0.5977 0.1340%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile