Logo Realitatea.md

Cinci persoane, învinuite de șantaj în proporții deosebit de mari dirijat din Penitenciarul nr.13-Chişinău (FOTO)

16 Mai 2018, 15:57 // Societate

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a finalizat investigaţiile şi a expediat în judecată cauza penală referitoare la comiterea infracţiunii de şantaj în proporţii deosebit de mari, săvârşite în Penitenciarul nr.13-Chişinău.

Foto: PCCOCS
În urma acţiunilor de urmărire penală şi măsurilor speciale de investigaţii efectuate de către procurorii PCCOCS, în comun cu ofiţerii din cadrul Direcţiei generale urmărire penală a IGP şi al Inspectoratului Naţional de Investigaţii al IGP al MAI, s-a stabilit că denunţătorul, ispăşindu-şi pedeapsa cu închisoarea în Penitenciarul nr.13-Chişinău, pe parcursul lunii august 2017, a fost determinat de către alţi deţinuţi din aceeași instituție de detenție să joace cărţi pe bani.
 
În urma unui joc, pe parcursul căruia partea vătămată a fost impusă să se drogheze şi să consume băuturi alcoolice preparate artizanal, acesteia i s-a cerut transmiterea către persoanele indicate de către făptuitori a sumei de 30 000 euro, pe care victima i-ar fi pierdut la cărţi.
 
Ca alternativă, făptuitorii i-au cerut victimei să restituie pretinsa datorie prin înregistrarea unor imobile, deţinute de familia acesteia, pe numele unor persoane interpuse, sau chiar să-şi doneze organe, sub ameninţare cu răfuială fizică şi cu moartea atât a denunţătorului, cât şi a membrilor familiei sale.
 
Ulterior, în cadrul operaţiunii desfăşurate de către procurori şi ofiţerii de poliţie, unul din complicii inculpaţilor, aflat în afara Penitenciarului nr. 13, a fost reţinut în flagrant în timpul primirii primei tranşe din banii estorcaţi, iar în rezultatul percheziţiilor efectuate în penitenciar au fost depistate telefoane mobile, cartele SIM şi alte dispozitive electronice folosite la comiterea infracţiunii.

Celor 5 inculpaţi li se incriminează săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (6) din Codul penal, pentru care este prevăzută pedeapsa cu închisoarea pe un termen de la 13 la 15 ani. Toţi făptuitorii au fost anterior condamnaţi pentru comiterea infracţiunilor grave şi deosebit de grave.
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6067 -0.4903%
USD USD 16.9747 -0.0853%
RUB RUB 0.2589 0.0386%
RON RON 4.2017 -0.4737%
UAH UAH 0.6081 0.0823%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile