Logo Realitatea.md

Cine este suspectul învinuit că ar fi ucis tânăra găsită într-o geantă pe malul unui lac din Grătiești

20 Mai 2018, 16:59 // Societate

Suspectul, reținut în cazul tinerei de 20 de ani din Cricova, găsită moartă într-o geantă părăsită pe malul lacului din satul Grătiești, municipiul Chișinău, este un bărbat în vârstă de 32 de ani, locuitor la fel al orașului Cricova.

El a fost încătușat de ofițerii de investigație din cadrul Direcției de Poliție mun. Chișinău, de comun cu angajații Inspectoratului sectorului Râșcani și cu suportul angajaţilor Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială „Fulger” a IGP.

Foto: politiacapitalei.md

Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, probele colectate în cadrul grupului de lucru creat pe caz au dus la identificarea suspectului. Deocamdată, nu a fost divulgat motivul crimei și nici dacă cei doi se cunoașteau, dar cert este faptul că, sub conducerea procurorilor a Procuraturii mun. Chișinău, au fost efectuate acţiuni procesual-penale, care au stabilit că anume el a comis omorul tinerei în vârstă de 20 ani.

Individul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe data de 21 mai, Judecătoria Chișinău ar urma să decidă în privința mandatului de arest preventiv. Pe numele său a fost intentat dosar pentru omor intenționat, iar conform legislației, acesta individul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 10 ani până la 15 ani sau detenție pe viață.

Realitatea.md amintește că, în dimineața zilei de 19 mai, Poliţia Capitalei a fost alertată despre depistarea unui cadavru. Imediat la fața locului s-au deplasat echipajele Batalionului de patrulare și reacționare operativă, grupa operativă a IP Rîșcani, procurul și medicul legist.

De menționat că, la începutul lunii martie 2018, a avut loc un caz similar. O femeie moartă a fost găsită de un mărturător într-o geantă la gunoi în sectorul Buiucani al Capitalei.

Ulterior, poliția l-a reținut pe fostul soț al victimei - care acum este cercetat în stare de arest preventiv pentru omor. Rudele și apropiații spun că bărbatul era gelos, procurorii de caz continuând să colecteze probele necesare.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6896 0.0417%
USD USD 16.9994 -0.0359%
RUB RUB 0.2578 0.9002%
RON RON 4.2249 0.2040%
UAH UAH 0.6082 -0.0164%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile