Logo Realitatea.md

Codul Parlamentului va fi introdus în curând în procedură legislativă și supus dezbaterilor

09 Octombrie 2018, 21:28 // Politica

Codul Parlamentului urmează, în curând, să fie introdus în procedură legislativă și supus dezbaterilor în Parlament. Despre acest lucru a anunțat astăzi șeful Direcției generale juridice a Secretariatului Parlamentului, Ion Creangă, în timpul întrevederii cu delegația Secretariatului Adunării Naționale a Ungariei.

Ion Creangă le-a mulțumit experților din cadrul Proiectului Twinning, implementat inclusiv cu sprijinul Adunării Naționale a Ungariei, pentru susținerea acordată echipei de juriști din cadrul Parlamentului în vederea armonizării legislației, controlului parlamentar, relațiilor Parlament – Guvern.

Șeful Direcției generale juridice a anunțat că un grup de lucru a elaborat Codul Parlamentului, cu sprijinul experților străini și urmează, în curând, să fie introdus în procedură legislativă și supus dezbaterilor în Parlament. Documentul reprezintă un nou regulament de activitate a Parlamentului, care include o serie de noutăți.

Amintim că, Delegația Secretariatului Adunării Naționale a Ungariei, condusă de Secretarul general, Gyӧrgy Such efectuează, astăzi, o vizită la Parlamentul Republicii Moldova. Din componența delegației ungare mai fac parte vicedirectorul pentru finanțe și administrare, Emil Bakos, vicedirectorul pentru legislație, Tibor Bárány și șeful echipei pentru asistență tehnică, Zoltán Horváth.

Parlamentul Republicii Moldova este beneficiarul proiectului Twinning pentru Republica Moldova ”Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova în procesul de armonizare a legislației naționale cu legislația UE”, finanțat de Uniunea Europeană. Proiectul este implementat în perioada septembrie 2017 – septembrie 2019 de Camera Deputaților a Parlamentului Republicii Cehe, Consiliul Național al Republicii Slovace și Adunarea Națională a Ungariei, în cooperare cu Parlamentul Republicii Moldova.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5480 -0.5044%
USD USD 16.9702 0.0094%
RUB RUB 0.2588 -0.0772%
RON RON 4.1895 -0.4491%
UAH UAH 0.6052 -0.3786%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile