Logo Realitatea.md

Consumatorii moldoveni, trași pe sfoară de producători și comercianți! Numărul reclamațiilor, în creștere de la începutul anului (VIDEO)

30 Noiembrie 2016, 07:05 // Societate

Puțini sunt cei, care atrag atenția la eticheta unui produs alimentar, dar acest lucru ne-ar putea feri de eventuale probleme de sănătate. Experții vorbesc de un număr în creștere a reclamațiilor, care se referă la nerespectarea regulilor de etichetare. De la începutul anului, două treimi din apelurile înregistrate de Centrul de Asistență a Consumatorului se refereau la etichetele scrise incomplet sau greșit.

Embed:

Responsabilii din cadrul a trei centre de consultanță a consumatorilor, deschise în centrul, nordul și sudul Republicii Moldova spun că cele mai multe reclamații se referă la lipsa termenilor de valabilitate.

Potrivit lui Viorel Pârvan, director al Centrului de consultanță a consumatorului Centru, „jumătate din aceste plângeri se referă la lipsa termenelor de valabilitate la produslele alimentare”, în timp ce alte 25% se referă la lipsa totală a informațiilor, în special la produsele de culinărie în centrele comerciale.

Managerii centrelor comerciale trag pe sfoară consumatorul și prin diferite tehnici de marketing, afirmă experții, potrivit cărora, oamenii sunt induși în eroare când aleg lactatele.

„Cu litere mari este scris produsul „Smântână”, iar undeva acolo mic mic scrie „produs din smântână” și un pensionar nu va putea distinge, este un produs de smântână sau este smântână. Aceste produse nu trenuie să fie lângă produse lactate. Pe când la noi produsele din cașcaval sunt lângă cașcaval. Diferența este doar de preț. Daca prețul este mic să știți că este un produs de cașcaval”, menționează Rodica Eladi, reprezentant al Centrului de asistență a consumatorului.

Pentru a evita eventuale îmbolnăviri, experții ne îndeamnă, în primul rând, să cumpărăm produse alimentare doar din locuri autorizate. De asemenea, oamenii sunt chemați să citească cu mare atenție etichetele.

„Toți consumatorii trebuie să cumpere produse din locuri autorizare, doar așa vor putea fi protejați. Nu trebuie să cumpere produse neetichetate, căci pot fi duși în eroare, să citească eticheta produselor, să fie atent la compoziția produsului, la alergeni, la aditivi alimentari, mai ales pentru persoanele care suferă de diferite afecțiuni”, mai spune Rodica Eladi. 

În Republica Moldova există norme legale, potrivit acestora, o etichetă trebuie să conțină, obligatoriu, denumirea produsului, lista de ingrediente pe care le conține, data fabricării, termenii de valabilitate, condițiile de păstrare și denumirea importatorului.

  R LIVE TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.5541 0.2228%
USD USD 17.2383 0.0546%
RUB RUB 0.2261 -0.7898%
RON RON 4.2182 0.2329%
UAH UAH 0.6047 -0.1651%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile