Logo Realitatea.md

Cooperarea moldo-estonă discutată de miniștrii afacerilor externe, Tudor Ulianovschi și Sven Mikser

06 Decembrie 2018, 15:43 // Actualitate

Intensificarea dialogului bilateral și pentru intensificarea cooperării economice şi sectoriale dintre Republica Moldova și Estonia au fost discutate de Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, cu omologul său estonian, Sven Mikser.

Foto: mfa.gov.md

În context, Sven Mikser a reiterat sprijinul Estoniei pentru parcursul european al Republicii Moldova, evidenţiind importanţa continuării procesului de reforme şi a consolidării statului de drept spre beneficiul cetăţenilor, cât şi pentru a realiza Acordul de Asociere RM-UE. Oficialul eston a reconfirmat susţinerea pe care o acordă Estonia prin intermediul programului cooperării pentru dezvoltare.

Ministrul Tudor Ulianovschi a exprimat aprecieri pentru sprijinul politic acordat de Estonia în cadrul instituţiilor europene şi organizaţiilor internaţionale, precum şi pentru asistenţa în vederea implementării numeroaselor proiecte în Republica Moldova.

În altă ordine de idei, cei doi interlocutori au efectuat un schimb de opinii privind evoluţiile în procesul reglementării conflictului transnistrean, inclusiv perspectivele pentru anul 2019, în contextul preşedinţiei rotative a Slovaciei la OSCE.

Tudor Ulianovschi și Sven Mikser au abordat subiecte de interes de pe agenda regională şi globală, fiind evidenţiată importanţa cooperării în cadrul forurilor internaţionale.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6229 0.2498%
USD USD 17.2236 0.1436%
RUB RUB 0.2600 1.2855%
RON RON 4.2152 0.1235%
UAH UAH 0.6216 0.5500%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile