Logo Realitatea.md

Copiii vor putea merge la grădiniță de la 2 ani, din contul bugetului de stat

21 Noiembrie 2018, 17:03 // Societate

Părinții vor putea înscrie la creșe sau grădinițe copiii cu vârsta de la 2 ani, iar statul va suporta cheltuielile pentru asigurarea serviciilor educaționale și de îngrijire. În acest sens, Guvernul a aprobat o serie de modificări la Codul educației.

Foto simbol: florinabadea.ro

Proiectul de lege are drept scop asigurarea accesului copiilor cu vârsta de la 2 ani la serviciile de educație preșcolară, contribuind astfel la dezvoltarea competențelor acestora. Anterior, statul finanța serviciile de educație timpurie pentru copii de la 3 până la 6 ani. Inițiativa va asigura accesul la serviciile educaționale în special pentru copiii din familii social-vulnerabile. În același timp, datorită faptului că aceste servicii vor fi accesibile pentru copii de la 2 ani - părinții vor avea posibilitatea să se integreze mai ușor în câmpul muncii.

Statul va asigura gradual dezvoltarea serviciilor educaţionale, în funcție de nivelul de pregătire și locurile disponibile în instituțiile de educație timpurie, precum și de mijloacele financiare prevăzute în acest scop. În prezent, circa 800 de asemenea instituții din țară sunt pregătite, sau se află în curs de adaptare a infrastructurii, pentru a primi jumătate din numărul copiilor cu vârstă de 2-3 ani. Pentru acești copii au fost prevăzute mijloace financiare în bugetul public național, începând cu anul 2019.

Finanțările serviciilor educaționale pentru acești copii vor fi extinse treptat în baza unui program de dezvoltare a serviciilor de educație timpurie, elaborat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în colaborare cu autoritățile publice locale și Ministerul Finanțelor.

Citeste tot despre: 2 ani, buget de stat, creșă, grădiniță
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5034 -0.7471%
USD USD 17.2634 0.0829%
RUB RUB 0.2683 -0.8133%
RON RON 4.1053 -0.6438%
UAH UAH 0.6419 1.2780%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile