Logo Realitatea.md

Cristina Lisnic a discutat cu Anna Capello despre realizările și perspectivele de consolidare a relațiilor moldo-transnistrene

11 Aprilie 2018, 17:26 // Politica

Perspectivele de implementare a unor proiecte pentru promovarea măsurilor de consolidare a încrederii, finanţate prin intermediul Planului de acţiuni Republica Moldova – Consiliul Europei (CoE) 2017-2020 și proiectele realizate cu succes, care se află la etapa de aplicare practică au fost discutate astăzi de către viceprim-ministrul Cristina Lesnic și șefa Direcției măsuri de consolidare a încrederii din cadrul CoE Anna Capello.

Cei doi oficiali au discutat și despre necesitatea dezvoltării proiectelor pe componenta îmbunătățirii interacțiunii între organizațiile mediului asociativ de pe ambele maluri și a promovării drepturilor omului în regiunea transnistreană, cu accente primordiale pe apărarea drepturilor inalienabile ale copiilor, persoanelor social-vulnerabile și celor cu dizabilități. De asemenea și garantarea respectării tuturor drepturilor universal recunoscute (la educație, libera circulație etc), cu examinarea posibilității de extindere a prevederilor Convenției CoE pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale în raioanele de est ale țării.

În același timp au fost apreciate recomandările și comentariile formulate în anul 2016 de către experții CoE într-un raport privind asigurarea bunei funcționări a școlilor cu predare în grafia latină în regiunea transnistreană, cu mențiunea că acestea vor fi luate în considerare de către autoritățile de profil ale Republicii Moldova, fiind, totodată, salutată inițiativa CoE de a organiza în luna iunie curent o tabără de pace cu genericul „Youth peace camp" cu participarea elevilor și tinerilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.9942 -0.3439%
USD USD 17.7285 -0.4011%
RUB RUB 0.2831 0.1415%
RON RON 4.2252 -0.2926%
UAH UAH 0.6847 -0.6962%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile