Logo Realitatea.md

Criuleni: Un bărbat și-a omorât iubita în bătaie și a îngropat-o în grădină! Pentru a ascunde crima, el a ars hainele și telefonul victimei

11 Iunie 2018, 11:33 // Societate

Un bărbat din satul Bălăbănești, raionul Criuleni, e suspectat că și-a omorât iubita în bătăi, apoi a îngropat-o în grădină. Mai mult, pentru a ascunde urmele crimei, suspectul ar fi ars hainele și telefonul mobil al victimei. 

Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, a fost reținut de Poliție, și se află acum în arest preventiv.

Crima a avut loc în noaptea de 30 spre 31 mai 2018. Pe 1 iunie, oamenii legii au fost alertați de prietena femeii omorâte, care nu răspundea de câteva zile la telefon și nici acasă nu era. 

„Ca urmare a acțiunilor ample întreprinse de polițiști și procurori, s-a stabilit că în noaptea de 30 spre 31 mai, victima, o femeie de 38 de ani, aflându-se la domiciliul  fostului concubin, între ei s-a iscat un conflict, iar bărbatul a agresat-o, cauzându-i leziuni în regiunea capului, care au dus la moartea acesteia”, se menționează într-un comunicat al Poliției.

Cadavrul femeii a fost găsit de polițiști, în cadrul perchezițiilor la domiciliul bănuitului.  

În acest caz, a fost inițiată o cauză penală pentru omor intenționat. De asemenea, trupul neînsuflețit al femeii a fost transportat la centrul de medicină legală din Criuleni, pentru efectuarea autopsiei.

Suspectul este arestat  pentru 30 zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 15 ani de închisoare.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7033 0.1113%
USD USD 16.9892 -0.0959%
RUB RUB 0.2588 1.2916%
RON RON 4.2217 0.1281%
UAH UAH 0.6076 -0.1151%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile