Logo Realitatea.md

Cum arată strada Ion Creangă din Chișinău, înainte de reparație capitală (FOTO)

23 Octombrie 2018, 08:58 // Societate

Primăria Chișinău a plasat o serie de fotografii cu strada Ion Creangă din sectorul Buiucani, înainte de reparație capitală, startul căreia a fost dat pe data de 22 septembrie 2018.

Antreprenor al obiectivului a fost desemnată Compania „Varincom” SRL, agentul economic fiind selectat în urma procedurii de achiziţie publică. Costul total al lucrărilor de reabilitare a străzii Ion Creangă este de 44,6 milioane lei.

Amintim că, în conformitate cu proiectul de reconstrucţie, elaborat de ÎM „Chişinău-Proiect”, urmează să fie reabilitată partea carosabilă a străzii, inclusiv sensurile giratorii de la intersecţiile Ion Creangă – Ştefan cel Mare şi Sfânt – Calea Ieşilor – Piaţa „Dimitrie Cantemir”, dar şi Ion Creangă – Alba Iulia, cu o suprafaţă totală de 37.780 metri pătraţi, precum şi trotuarele, cu o suprafaţă totală de 23.900 metri pătraţi.

Încep lucrările pe strada Ion Creangă din Capitală! Butucel: Nu a fost reparată mai bine de 30 de ani (VIDEO)

De asemenea, vor fi schimbate bordurile, reabilitat iluminatul stradal şi modernizate 3 obiective de semafoare. De menţionat că în intersecţii, dar şi în preajma staţiilor de aşteptare a transportului public va fi amenajat pavaj tactil.

Iniţial, vor fi executate lucrările de schimbare a bordurilor, de schimbare a reţelei de contact şi amenajare a trotuarelor. După care, deja în anul 2019 vor fi realizate lucrările de aşternere a stratului de asfalt pe partea carosabilă.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4587 0.3150%
USD USD 17.1904 0.1462%
RUB RUB 0.2632 0.3814%
RON RON 4.0920 0.5084%
UAH UAH 0.6361 -0.5628%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile