Logo Realitatea.md

Curtea de Conturi: FISC-ul are un sistem limitat de control taxelor și impozitelor locale

15 Mai 2018, 12:34 // Economie

Nivelul colectărilor taxelor și impozitelor asigurate de către Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Vamal și serviciile de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriilor a fost influențat în, mare măsură, de modul de organizare a sistemului de control intern, creat în cadrul acestor structuri. Deși SFS și SV au asigurat condițiile de instituire și organizare a sistemului de control intern, implementarea propriu-zisă ar necesita mai multă perseverență și continuitate. Lipsa unui sistem eficient de control intern a limitat funcționalitatea operațională aferentă administrării impozitelor și taxelor.

Sarcina de venituri la bugetul public național, în ansamblu, a fost realizată de SFS și SV, stabilindu-se și unele tendințe pozitive de majorare a veniturilor bugetare, de la 38,6 mlrd lei în anul 2015 până la 50,3 mlrd lei în anul 2017. Auditul relevă însă unele vulnerabilități aferente proceselor de implementare a sistemului de control intern și anume, în fundamentarea și realizarea unor indicatori de performanță, în administrarea impozitelor și taxelor, în estimarea veniturilor bugetare, scrie IPN cu referire la un raport al CCRM. Nu au fost realizate sarcinile de venituri sub aspectul unor categorii de impozite și taxe. De exemplu, se remarcă neîncasarea în 2015 și 2017, față de nivelul planificat, a 87,1 mln lei și, respectiv, 44,7mln lei TVA. Iar în 2016 a vinietei – 3,7 mln lei.

În Raport sunt evidențiate și carențele în administrarea restanțelor, acestea fiind în creștere. Astfel, obligațiile fiscale la bugetul public național au sporit de la 6411,7 mln lei în 2015 până la 11216 mln lei în 2017. Cele mai semnificative creșteri ale restanțelor în 2017, față de 2016, se atestă la bugetul de stat, cu 345, 3 mln lei, la BASS – cu 27 mln lei. Totodată, restanțele în Fondul asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au redus cu 0,6 mln lei față de 2016. Atât SFS, cât și SV au întreprins măsuri în vederea încasării plăților restante la BPN, inclusiv a celor nerecuperabile. Interpretarea diferită de către SV, față de SFS, a legislației privind sechestrarea și comercializarea bunurilor de la contribuabilii debitori a condus la stoparea de către SV a sechestrării bunurilor de la agenții economici în scopul stingerii obligațiilor fiscale.

În ceea ce privește monitorizarea procesului de conformare voluntară a contribuabililor, extinderea bazei impozabile și contracararea fenomenului evaziunii fiscale, SFS dispune de un program în acest sens prin care sunt monitorizați 5700 de contribuabili. Deși obligațiile fiscale calculate la BPN de către aceștia au crescut cu 274 mln lei și au constituit 1932,6 mln lei, probele colectate de echipa de audit denotă un nivel redus de conformare voluntară la calculare deplină și achitarea la timp a impozitelor și taxelor. SV nu dispune de un program de conformare voluntară, cu stabilirea obiectivelor și domeniilor de risc.

Curtea de Conturi rezumă, în baza constatărilor auditului, că managementul instituțional al organelor fiscale și vamale a asigurat în mare parte realizarea obiectivelor și atingerea unor performanțe în administrarea impozitelor și taxelor în condiții de eficiență, eficacitate și economicitate. Totodată, organizarea și implementarea insuficientă a sistemului de control intern a determinat vulnerabilități și situații problematice în sistemul de administrare fiscală și vamală, influențând direct atingerea unor rezultate planificate, contribuind la extinderea posibilităților de eschivare de la plata impozitelor și taxelor și formarea restanțelor la BPN. Aceste situații reduc semnificativ gradul de performanță al administrării fiscale și vamale, având impact direct asupra capacității de funcționare și dezvoltare a statului în scopul acoperirii necesităților social-economice.Entitățile supuse auditului urmează să informeze Curtea de Conturi despre implementarea recomandărilor în termen de 6 luni de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Citeste tot despre: Curtea de Conturi, Fisc, FSF, impozite
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6156 -0.2000%
USD USD 16.7892 -0.0631%
RUB RUB 0.2479 -0.2013%
RON RON 4.2193 -0.3378%
UAH UAH 0.5969 -0.0335%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile