Logo Realitatea.md

Dealerul de la Căușeni, reținut de PCCOCS și INI pentru trafic de droguri, a denunțat un procuror și trei polițiști „cu trecut”

29 Noiembrie 2017, 22:29 // Societate

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) și ofițerii Direcției Combaterea Crimei Organizate a INI au anunțat astăzi, 29 noiembrie, despre reținerea a patru dealeri din Căușeni, implicați în traficul internațional de droguri. Aceștia au fost încătușați la 22 noiembrie curent, după ce au intrat în țară cu un automobilul în rezervorul căruia au fost depistate 39 plăci cu haşiş (30 kg de hașiș) în valoare de aproximativ 3 milioane de lei.

Potrivit unor surse apropiate anchetei și care au solicitat să le fie păstrat anonimatul, liderul grupării le-ar fi povestit procurorilor multe lucruri interesante, inclusiv și despre faptul cum aproximativ un an un urmă ar fi scăpat de lege oferind mită în valoare de 120.000 de euro unui procuror controversat, dar și la trei foști ofițeri din cadrul Direcției.Nr.4 (Antidrog) din cadrul INI, scrie Today.md.

Captură video: politia.md

Unul dintre cei patru bărbați suspectați s-a dovedit a fi Victor Cernețchi alias „Lică”, originar din orașul Căușeni. În cadrul audierilor, „Lică” le-ar fi declarat procurorilor despre cum a fost reținut anul trecut de către angajații IP Botanica și procurorul Lilian Cociu și cum și-a cumpărat libertatea cu 120.000 de euro.

Totul a început, după ce unul dintre complicii lui „Lică” - Vitalie Burunsus - a fost reținut în vara anului 2016 de către procurorul Lilian Cociu și trei ofițeri din cadrul IP Botanica, aici fiind vorba despre Veaceslav Botezatu, Dorin Țurcan și Sergiu Cubîlaș - toți trei exercitau, anterior, ofițeri în cadrul Direcției Nr.4 Antidrog a INI.

Potrivit sursei citate, aceștia au depistat în automobilul lui Burubnsus 250 grame de heroină, iar în cadrul audierilor lui Burunsus i s-a propus că poate scăpa de urmărire penală dacă va comunica organului de anchetă de unde a luat heroina. Burunsus, fără a sta mult pe gânduri, le-a comunicat celor trei polițiști și lui Lilian Cociu că drogurile au fost procurate de la Victor Cernețchi alias „Lică”.

A doua zi, la data de 21 iulie 2016, cei trei polițiști l-au reținut pe „Lică” în orașul Sângera, iar în automobobilul acestuia, de model Mercedes, i-ar fi aruncat 50 grame de heroină, care a fost sustrasă din cele 250 de grame depistate în automobilul lui Burunsus, ca ulterior să fie ridicate drept probe. Cei trei polițiști, în comun cu procurorul Cociu, au efectuat percheziții la domiciliu lui „Lică”, unde au depistat semințe de cânepă și bani în sumă de 1.200 de euro.

„Lică” nu putea să demonstreze că heroina i-a fost aruncată în automobil de către cei trei polițiști, respectiv acesta s-a văzut nevoit să le propună mită ca să nu fie reținut și documentat pentru trafic ilicit de droguri.

Ca urmare, cu acordul direct a lui Lilian Cociu, polițiștii ar fi cerut și primit de la  „Lică” o mită în mărime de 120 000 de euro. Banii ar fi fost transmiși prin intermediul lui Serghei Godorojea, pe atunci Șef al Serviciului Poliției Criminală al IP Căușeni, care era fost coleg de serviciu cu Veaceslav Botezatu, Dorin Țurcan și Sergiu Cobîlaș, pentru intermediere Godorogea ar fi primit 200 de euro.

Mai mult, după ce, acum câteva zile, a fost reținut, „Lică” le-ar fi povestit cu lux de amănunte procurorilor PCCOCS despre acest caz, iar aceștia urmează să-l rețină pe Lilian Cociu și pe cei trei polițiști implicați în această schemă.

Realitatea.md amintește că nu este pentru prima dată când numele procurorului Lilian Cociu apare în presă într-o lumină proastă. Anterior, ZdG a scris că acesta a fost retrogradat din funcție și s-a ales cu mustrare aspră, împreună cu colegul său, Sergiu Roşu, după ce, în noaptea de 21 noiembrie 2012, au fost prinși în compania a trei prostituate, într-un apartament în care se aflau omul de afaceri Vadim Ciornea și consilierul lui Anatol Stati, Vitalie Diaconu.

Atunci, în jurul orei 02:30, trei indivizi, printre care şi Davitean David Karlen dat în căutare internaţională, au pătruns în incintă, lovindu-l pe omul de afaceri Vitalie Diaconu cu patul pistolului în regiunea capului, și sustrăgând două telefoane mobile.

Tot Lilian Cociu este procurorul pe numele căruia a fost trimis în instanță, în iulie 2017, un dosar penal, după ce s-a constatat că el a admis încălcări în instrumentarea dosarului lui Andrei Crăciun - tânărul condamnat pentru un dublu omor la Durleşti şi eliberat peste cinci ani și jumătate, după ce s-a ajuns la concluzia că nu el a fost cel care a comis crima din 2007.

Lilian Cociu, procurorul care a băgat la închisoare o persoană nevinovată: „Nu comentez nimic”. DETALII despre activitatea sa

Acţiunile procurorului și ale unui polițist complice la acest caz au fost calificate în baza Codului penal, pentru comiterea cărora legea prevede până la 7 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

CITEȘTE ȘI:

Un moldovean a organizat o rețea criminală internațională! Cumpăra cantități impunătoare de droguri din Spania și le revindea în Rusia (VIDEO)

(VIDEO) Operațiunea de reținere a grupării criminale, dirijată de un moldovean! Imagini din „cuibul criminalilor” și interceptări audio

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3940 -0.2212%
USD USD 16.6852 0.1314%
RUB RUB 0.2679 -0.1119%
RON RON 4.1634 -0.1966%
UAH UAH 0.6360 0.1102%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile