Logo Realitatea.md

Declarația PD privind recomandările Comisiei de la Veneția: "Vom analiza fiecare propunere și vom avea consultări cu deputații"

16 Iunie 2017, 19:01 // Politica

Partidul Democrat a venit cu o primă reacție privind recomandările Comisiei de la Veneția pentru schimbarea sistemului electoral din Republica Moldova. PD și-a exprimat aprecierea față de experții Comisiei care au lucrat pe analiza inițiativei privind schimbarea sistemului electoral și a subliniat că va analiza în zilele următoare fiecare recomandare, rămânând în același timp ferm angajat în procesul de reformare politică.


Foto: PD

"După ce a analizat inițiativa transmisă, Comisia de la Veneția a venit cu un set de recomandări de ordin juridic, a recunoscut dreptul suveran al Republicii Moldova de a decide schimbarea sistemului electoral și a recomandat existența unui consens larg în societate. Ca urmare, PDM va analiza în zilele următoare fiecare recomandare din documentul Comisiei de la Veneția și va căuta soluțiile necesare pentru adaptarea inițiativei privind schimbarea sistemului electoral la recomandările tehnico-juridice ale experților internaționali", se arată în declarația Partidului Democrat.

"De asemenea, în zilele următoare vom avea consultări și cu deputații din Parlamentul Republicii Moldova pe subiectul recomandărilor Comisiei de la Veneția, dar și cu oficiali din afara țării, inclusiv cu experții Comisiei de la Veneția", mai spun cei de la PD.

Totodată, reprezentanții PD au declarat că formațiunea rămâne ferm angajată în procesul de reformare politică. 

"Vom respecta până la capăt dorința cetățenilor de a vota direct deputații la viitoarele alegeri - o promisiune pe care aproape toate partidele din Republica Moldova au făcut-o în alegerile din ultimii ani și nu au îndeplinit-o până în prezent. În același timp, PDM va susține modificările necesare pentru ca schimbarea sistemului electoral să se facă în concordanță cât mai bună cu recomandările tehnico-juridice ale experților Comisiei de la Veneția", potrivit PD.

"Am decis să transmitem inițiativa pentru expertizare Comisiei de la Veneția tocmai pentru că am dorit să avem o expertiză juridică profesionistă privind modalitatea de schimbare a sistemului electoral. În paralel, timp de 3 luni, au avut loc multiple dezbateri publice în societate. La aceste dezbateri au participat partidele parlamentare și neparlamentare, societatea civilă, experți locali și internaționali. De asemenea, a avut loc o amplă campanie de informare națională privind votarea directă a deputaților, dar și o campanie de strângere de semnături în favoarea schimbării sistemului electoral, unde peste 850 de mii de oameni au semnat pentru a-și alege direct deputații la următoarele alegeri. Este un număr record de susținători pentru o inițiativă în Republica Moldova", se mai menționează în declarația PD. 

Citește și:

Comisia de la Veneția a înaintat recomandările privind modificarea sistemului electoral. Candu: Ne-am angajat public cu toată seriozitatea

Experții de la Veneția s-au expus! Președintele nu are nevoie de împuterniciri suplimentare pentru dizolvarea Parlamentului

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.7556 -0.7503%
USD USD 17.6425 -0.0929%
RUB RUB 0.2942 0.4781%
RON RON 4.4747 -0.8574%
UAH UAH 0.6663 -0.0300%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile