Logo Realitatea.md

Deputații vor audia reprezentanții Procuraturii și Guvernului. Care este motivul chemării la raport a celor două instituții

10 Noiembrie 2017, 12:32 // Politica

Deputații au aprobat în ședința de astăzi audierea reprezentanților Guvernului și ai Procuraturii Generale în plenul Parlamentului, pentru săptămâna viitoare, privind alimentația copiilor în instituțiile de învățământ din țară.

Inițiativa a fost înaintată de către deputatul din partea fracțiunii parlamentare PSRM, Radu Mudreac, care a fost și președintele comisiei speciale create ca urmare a licitațiilor trucate și a cazurilor de intoxicație înregistrate la sfârșitul anului trecut, în mai multe școli și grădinițe.

„Propun organizarea audierilor Guvernului și Procurturii cu privire la eficientizarea cadrului legislativ cu alimentaița în instituțiile de învățământ. Guvernul a anunțat că va face publice rezultatele anchetei inițiate, în decurs de trei luni, însă acest lucru nu a fost făcut”.

Fracțiunea PSRM a insistat ca audierile să aibă loc astăzi, însă ulterior s-a convenit ca cele două instituții să fie audiate săptămâna viitoare, pentru a putea pregăti un raport la acest subiect. Inițiativa a fost susținută cu majoritatea voturilor deputaților prezenți la ședință.

Realitatea.md amintește că Comisia parlamentară specială a fost creată după ce, la sfârșitul lunii noiembrie 2016, mai multe persoane, printre care funcționari publici din cadrul direcțiilor de educație, au fost reținute de către ofițerii anticorupție, fiind bănuiți de trucarea licitațiilor la procurarea produselor alimentare pentru școlile și grădinițele din Chișinău.

Citeste tot despre: audieri, Guvern, Parlament, Procuratura
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.7556 0.0000%
USD USD 17.6425 0.0000%
RUB RUB 0.2942 0.0000%
RON RON 4.4747 0.0000%
UAH UAH 0.6663 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile