Logo Realitatea.md

Directorul „Panilino”, după perchezițiile Poliției Capitalei: Scopul a fost să ne distrugă, să nu mai vindem nici pască, nici cozonac...” (VIDEO)

06 Aprilie 2018, 14:00 // Societate

Sergiu Guzun, directorul patiseriei „Panilino”, la sediul căreia Poliția Capitalei a informat că a găsit gândaci, produse cu termen expirat și cu dată modificată, susține că imaginile video publicate prezintă greșit situația.

Acesta a organizat o conferință de presă în care a ținut să povestească cum au avut loc perchezițiile din propria perspectivă, menționând că, de fapt, scopul a fost să fie denigrată imaginea patiseriei în ajun de sărbătorile pascale.

Foto: Panilino/ Facebook

Potrivit lui, pe data de 30 martie, ofiţerii de investigare a fraudelor economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Ciocana a Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău au demarat percheziții în baza comercializării ilicite cu băuturi alcoolice.

„La fața locului, nu au fost identificate băuturi alcoolice, pentru că nu ne ocupăm cu așa ceva. Noi producem produse de patiserie, fiind sesizate alte încălcări. Imaginile video publicate sunt din biroul tehnologului, unde erau mostre de la furnizori de peste hotare. Aceste mostre le testăm și venim cu un raport de expertiză, ceea ce înseamnă că nu erau destinate pentru secția de producere, așa cum reiese din comunicatul poliției”, a declarat Sergiu Guzun, explicând că înainte ca orice produs să ajungă în secția de producere trece prin trei etape de verificare.

„Filmarea a fost făcută în secția de producere. Edificiul a fost construit recent cu ajutorul propriilor investiții, fiind echipat cu ultimele tehnologii. Atunci când a avut loc percheziția, unul din colaboratorii poliției s-a îndepărtat de grup și s-a reținut la unul din etaje. El a intrat în bucătărie, după care a propus să revenim și să verificăm și încăperile auxiliare. La un moment dat, el ne-a arătat doi gândaci care mergeau pe perete”, a adăugat Sergiu Guzun, cu mențiunea că, deși nu vrea să acuze pe nimeni, i s-a părut dubios.

Cu toate acestea, directorul patiseriei admite că insectele să fi ajuns în incintă odată cu legumele. „Poate că gândacii au apărut, odată cu legumele proaspete aduse pentru plăcinte. Ei nu erau în secția de producere. Am făcut duminică de urgență dezinfecție. Avem și act în acest sens”, a punctat directorul.

Astfel, în urma acțiunilor întreprinse de poliție, patiseria s-a ales cu un proces-verbal, urmând să dea explicații și la ANSA. Activitatea acesteia, însă, nu a fost sistată, pentru că, potrivit lui Sergiu Guzun, organele de drept nu ar fi avut destule motive.

„Scopul a fost să ne distrugă, să nu mai vindem nici pască, nici cozonac... S-a pus sechestru pe lotul percheziționat, acesta reprezentând un focat pentru patiserie. Am depus demersuri pentru a-l distruge sau pentru a-l transmite unei companiei care se ocupă cu reciclarea. Asta mă interesează, acum, cel mai mult”, a conchis acesta, fără să dea mai multe detalii despre cine crede că ar sta în spatele acțiunilor polițiștilor.

UPDATE: Solicitată de Realitatea.md, Natalia Sati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a precizat că acțiunile au fost demarate în baza unei sesizări parvenite și că Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a emis deja o decizie pentru ca lotul pe care a fost pus sechestru să fie nimicit marți.

Mai mult, toate produsele depistate, enumerate de altfel în comunicatul de presă, au fost calificate drept periculoase pentru consumatori. Acestea urmau să fie comercializate în supermarketurile din Capitală.

Realitatea.md amintește că, în comunicatul Poliției Capitalei, era specificat că, în urma perchezițiilor, au fost depistate 1.236 borcane cu vișine fără acte de proveniență, fără marcarea producătorului și cu termenul de valabilitate expirat, folosit în procesul de producere a produselor de patiserie, 700 kg de prune uscate cu termenul de valabilitate expirat în anul 2017, 9 cutii cu aditivi alimentari folosite ca coloranţi la producerea cremelor alimentare expirate în anul 2011 și 2017, 717 torturi cu volumul de la 1 până la 4 kg destinate pentru comercializarea în piețile și centrele comerciale din mun. Chișinău cu data producerii modificată, 7 cutii cu prăjituri cu termenul de valabilitate expirat, băuturi alcoolice folosite în procesul de producere fără acte de proveniență și certificate igienice, contabilizate în evidența contabilă a întreprinderii în baza documentelor contabile cu date eronate, acte contabile, facturi fiscale de achiziție cu date false, mijloace bănești necontabilizate.

Toate produsele depistate au fost interzise spre producere și comercializare de către reprezentanții ANSA și polițiști, ca fiind periculoase pentru consumatori, fiind inițiate două cauze penale. Conform legislației penale, factorii de decizie riscă amendă până la 250.000 lei sau închisoare până la 5 ani.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5480 -0.5044%
USD USD 16.9702 0.0094%
RUB RUB 0.2588 -0.0772%
RON RON 4.1895 -0.4491%
UAH UAH 0.6052 -0.3786%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile