Logo Realitatea.md

Directorul companiei ProImobil, Vlad Musteață, din arest la domiciliu, sub control judiciar

02 Ianuarie 2018, 16:38 // Societate

Directorul companiei ProImobil, Vlad Musteață, va fi cercetat sub control judiciar. La finele săptămânii trecute, magistrații Judecătoriei Chișinău au decis în privința schimbării măsurii preventive arest la domiciliu, potrivit reprezentanților Inspectoratului General de Poliție. 

Foto: IGP

Astfel, potrivit IGP, Musteață nu mai e urmărit international și urmează să fie eliberat de către autoritățile italiene.

Cazul este instrumentat de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS).

Amintim că, la începutul lunii decembrie 2017, reprezentanții INTERPOL Moldova au anunțat despre faptul că Vlad Musteață a fost dat în căutare internațională, acesta fiind arestat în Italia.

În luna septembrie a anului trecut, pe numele directorului agenției ProImobil a fost emis un mandat de arestare pentru 30 de zile, în urma unui demers al la demersul procurorilor de la PCCOCS. 

Vezi și:

Presa din România: La două zile de la perchezițiile PCCOCS la „Pro Imobil”, directorul Vlad Musteață și-a deschis firmă imobiliară la București (DOC)

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.7184 0.2366%
USD USD 16.9234 -0.0413%
RUB RUB 0.2988 -0.0335%
RON RON 4.4553 0.3762%
UAH UAH 0.5879 -0.5245%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile