Logo Realitatea.md

Dodon, FURIOS, amenință din nou guvernarea: „Rugați-vă să primiți lovitura! Răbdarea are limite”

10 Ianuarie 2018, 11:41 // Politica

După ce astăzi președintele Parlamentului Andrian Candu a semnat decretele de învestire în funcție a celor cinci miniștri și doi vicepremieri, Igor Dodon s-a grăbit să vină cu o reacție nemulțumită. Acesta a subliniat că este condamnabil că aceste derapajele guvernării sunt susținute de Curtea Constituțională și că „guvernarea eurounionistă înțelege că se poate menține la putere doar prin abateri grave de la principiile democratice și ale statului de drept”.

„Miniștrii numiți azi sunt lipsiți de legitimitatea cuvenită și vor intra în funcție cu prezumția vinovăției pentru modul în care au fost învestiți. Dar și pentru modul în care s-au manifestat în celelalte guvernări corupte. În alt context politic și geopolitic, ar fi fost justificată o ieșire în forță a poporului pentru a pune capăt acțiunilor sfidătoare ale guvernării”, a declarat Dodon într-o postare pe paginile de socializare.

În contextul alegerilor parlamentare ce urmează să se desfășoare în scurt timp, acesta și-a propus să evite emoțiile și dorința de a pedepsi Guvernul cu orice preț.

„Orice destabilizare socială sau revoltă poate produce victime și va pune sub semnul întrebării rezultatele alegerilor parlamentare, fie și anticipate”, a subliniat el.

Potrivit lui, guvernarea trebuie să renunțe la practicile de trișare a statului de drept și de compromitere a Constituției și a instituțiilor statului, fiindcă și opoziția socialistă, și Președinția își rezervă dreptul de a face un apel la mobilizarea sutelor de mii de cetățeni pentru a pune capăt acestor fărădelegi și abuzuri constituționale.

„Orice răbdare are limite! Să aveți în vedere, domnilor din Guvern și din majoritatea parlamentară, că cetățenii totul văd și totul înțeleg. Cu cît mai antisocial și antistatal vă comportați acum, cu atît mai dureroasă va fi lovitura pe care o veți primi. Rugăți-vă să primiți această lovitură abia în alegerile parlamentare, nu mai devreme”, a conchis președintele suspendat într-un mesaj furios. 

Realitatea.md amintește că cei șapte membri noi, cinci miniștri și doi vicepremieri din Guvernul Filip, au depus astăzi jurământul în prezența președintelui Parlamentului, Andrian Candu, și premierului, Pavel Filip, după ce șeful statului, Igor Dodon, a  fost suspendat temporar din funcție, pentru că a refuzat în mod repetat numirea acestora în funcție. De asemenea, speakerul a semna și decretele de numire în funcție a acestora. 

 La 19 decembrie 2017, liderul democraților a anunțat despre inițierea remanierelor de cadre în Guvernul Filip. Deciziile au fost luate în urma Biroului politic al PDM, și a discuțiilor cu colegii de la Guvernare. De menționat faptul că în dimineața acestei zile, Andrian Candu, a semnat și decretul de promulgare a legii anti-propagandă rusă, după ce Igor Dodon a refuzat să facă acest lucru repetat, iar CCM  l-a suspendat temporar din funcție, iar atribuțiile în acest sens au fost preluate de președintele Legislativului.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3301 -1.1203%
USD USD 16.6631 -0.1145%
RUB RUB 0.2622 -1.6873%
RON RON 4.1508 -1.0866%
UAH UAH 0.6307 -0.7553%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile