Logo Realitatea.md

Dodon se laudă că liderii ţărilor membre a UEE au salutat cererea sa privind obținerea țării noastre a statutului de stat-observator

12 Octombrie 2017, 13:25 // Actualitate

Președinția a anunțat astăzi că liderii ţărilor membre a Uniunii Economice Eurasiatice (UEEA) au salutat cererea șefului statului, Igor Dodon, de a obţine pentru Republica Moldova statutul de stat-observator în cadrul acestei structuri.

Sursa: google.com

„A fost examinată, din aspect conceptual, chestiunea privind aprobarea regulamentului de participare la UEEA a ţărilor-observatoare și s-a luat decizia de ajustare a tuturor momentelor tehnice, legate de această chestiune. Le mulţumesc colegilor-preşedinţi din cele cinci state pentru decizia principială pozitivă referitor la aprobarea statutului de observator în cadrul UEEA pentru Moldova. În mod special, exprim sincere mulţumiri președintelui Vladimir Putin pentru această susţinere”, se arată într-un comunicat al Președinției.

De menționat faptul că șeful statului a anunțat despre această intenție de a obține statutul de stat-observator  în cadrul UEEA încă la începutul mandatului său de președinte, însă mulți analiști și politicieni s-au arătat nedumeriți, argumentând prin faptul, că deciziile finale în astfel de chestiuni sunt luate de către Parlament cu participarea Guvernului.

În luna martie, Igor Dodon, a semnat o scrisoare adresată Președintelui Consiliului Economic Suprem Eurasiatic prin care a solicitat ca Republicii Moldova să primească statutul de stat-observator în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice.

CITEȘTE ȘI:

Dodon a trimis o scrisoare Uniunii Euroasiatice prin care cere acordare Republicii Moldova a statutului de stat-observator

Citeste tot despre: observator, presedinte, statut
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.5313 -0.7277%
USD USD 17.3972 -0.2900%
RUB RUB 0.3039 0.5625%
RON RON 4.4779 -0.5375%
UAH UAH 0.6543 -0.1526%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile