Logo Realitatea.md

Dodon vrea sistem mixt de vot: 51 de deputați pe liste de partid, 50 – pe circumscripții teritoriale (VIDEO)

18 Aprilie 2017, 11:43 // Politica

Președintele Republicii Moldova Igor Dodon solicită majorității parlamentare și Partidului Democrat să retragă proiectul de Lege ce prevede introducerea votului uninominal. În schimb, Dodon face uz de prerogativele sale înaintând o altă inițiativă ce prevede introducerea sistemului de vot mixt.

Potrivit lui Dodon, lichidarea sistemului partinic ar fi o crimă împotriva democrației din Republica Moldova, dar și un pas înapoi.

Astfel, președintele Dodon a prezentat și câteva idei asupra cărora se va pune accent:

1. 51 de deputați vor fi aleși pe liste de partid, iar alții 50 – pe circumscripții teritoriale.

2. Dintre cei 50 de deputați aleși pe circumscripții, se propune ca jumătate să fie din diaspora și din regiunea Transnistreană.

3. Votarea deputaților din transnistria se va face în secții de votare deschise în raioanele și localitățile care se află sub controlul constituțional al Guvernului Republicii Moldova, ca să fie un proces bine monitorizat de Comisia Electorală Centrală de la Chișinău.

4. Votul în diaspora să fie asigurat pentru două zile, astfel încât să fie facilitat accesul votanților aflați departe de secțiile de votare. Numărul secțiilor de votare urmează a fi stabilit în conformitate cu datele oficiale prezentate de către instituțiile de stat din țara unde se află cetățenii moldoveni. Să aibă dreptul de vot toți cei care vor veni la secțiile de votare peste hotare. În acest sens, președintele insistă ca secțiile de votare peste hotare să fie asigurate cu pînă la 5000 de buletine de vot.

5. Pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat, se propune un număr minim de semnături, de 600.

6. Studenții trebuie să obțină dreptul de a vota la locul de studii, în baza unui certificat eliberat de instituția de învățământ. În așa mod, majoritatea tinerilor își vor putea exercita comod dreptul de vot.

7. Reducerea numărului de deputați de la 101 la 71.

Șeful Statului a îndemnat repetat autorii proiectului ca să retragă inițiativa, „indiferent de semnături, indiferent că aveți 50 de deputați. Dacă nu va fi retras asumați-vă riscurile”, avertizează Dodon.

Dodon mai spune că majoritatea parlamentară intenționează să introducă pe agenda parlamentară proiectul de Lege și să-l voteze 100%.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.7184 0.0000%
USD USD 16.9234 0.0000%
RUB RUB 0.2988 0.0000%
RON RON 4.4553 0.0000%
UAH UAH 0.5879 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile